Marius Copil (94 ATP) a fost eliminat azi în runda inaugurală a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Singurul român de pe tabloul principal a fost învins de olandezul Robin Haase (31 de ani, 43 ATP), scor 6-7 (0), 5-7, 6-4, 6-7 (4).
Primul set a fost extrem de echilibrat și niciunul dintre jucători nu și-a pierdut serviciul până în tie-break. Olandezul a fost imbatabil în tie-break și nu i-a lăsat lui Copil nici măcar un punct.
Setul secund a fost la discreția lui Haase, care a condus în permanență. S-a impus în cele din urmă cu 7-5, după ce condusese inițial cu 4-1.
Copil a dat semne de revenire în cel de-al treilea set. A făcut un break, care i-a fost de ajuns românului, acesta impunându-se cu 6-4.
Deși a început extrem de solid și setul patru, conducând la un moment dat cu 2-0 și 3-1, Copil a cedat treptat inițiativa, iar Haase și-a adjudecat setul de care mai avea nevoie în tie-break, unde a fost mai inspirat în momentele importante.
Pentru prezența în primul tur la Wimbledon, Marius Copil va primi un cec în valoare de 39.000 de lire și 10 puncte ATP.
{{text}}