Liga 1

Dinu Gheorghe: „Turcu, Napoleon al bidinelei”

Articol de Radu Oprişan  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinu "Vamă" îl atacă pe Turcu, după ce acesta s-a mirat că Răzvan Lucescu nu vine la Dinamo, preferînd Braşovul

Preşedintele lui FC Braşov, Dinu Gheorghe, se ia de Vasile Turcu! "Am sesizat că acest domn, închipuindu-şi că reuşeşte să lege coerent şi corect gramatical cîteva fraze, îl ceartă pe Răzvan că refuză să antreneze pe Dinamo".

Oficialul braşovean continuă să îl ironizeze pe Turcu, făcînd referiri la faptul că acesta a lucrat ca zugrav în trecut: "Mai departe, acest Napoleon al bidinelei şi vermorelului depăşeşte perimetrul destinat zugrăvelii, unde, de ce să n-o recunoaştem?!, e chiar talentat, şi jigneşte clubul FC Braşov spunînd că e o echipă fără obiective mari şi fără ambiţii. Nu putem decît să constatăm cu părere de rău că domnul Turcu a început să nesocotească din nou ordinele şefului său Cristi Borcea, care i-a recomandat s-o lase mai moale cu declaraţiile despre Dinamo şi despre fotbal în general".

Replica lui Dinu "Vamă" vine după ce Vasile Turcu a spus pentru "Fanatik": "Eu nu îi înţeleg pe unii care refuză un club ca Dinamo şi preferă să pregătească echipe fără obiective mari şi fără ambiţii, cum ar fi FC Braşov". În schimb, Dumitru Dragomir a declarat că Lucescu şi Dinu "Vamă" vor veni din vară la Dinamo. "Dacă domnul Dragomir a spus aşa ceva, înseamnă că nu mai e «Oracolul din Bălceşti», că nu le mai nimereşte!", l-a contrat Răzvan.

"N-am ce să-i răspund lui Turcu, deşi mă distrează declaraţia lui. Înseamnă că şefii de la Dinamo mă doresc foarte mult."
Răzvan Lucescu

"Cine mai e şi Turcu ăsta? Comentariile unuia de teapa lui nu mă afectează."
Ioan Neculaie

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.