Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL// CAMPIONATUL MONDIAL DE TINERET

Prima înfrângere la Mondiale! Naționala României de tineret își complică situația după ce a pierdut cu Olanda

Raluca Kelemen // FOTO: Dan Potor

Articol de Marian Ursescu   —  joi, 05 iulie 2018

Naționala feminină de tineret a României a cedat joi seara disputa cu Olanda, 27-29, plătind tribut ratărilor exasperante în situație de unu la unu cu portarul.

România își complică viața la Campionatul Mondial de la Debrecen (Ungaria), după ce a cedat primul meci din grupa C, în fața Olandei, 27-29!

"Tricolorele" au făcut cel mai bun meci de până acum, dar nu a fost de ajuns. Olanda a gestionat mult mai bine finalul de joc și a avut un mare atu, portarul Yara Ten Holte. Aceasta a închis practic poarta în ultimele 10 minute, parând numeroase mingi în situație de unu la unu cu româncele.

România a condus la pauză cu 14-12, revenind formidabil de la 3-6 și 7-9, portarul Raluca Kelemen fiind principala artizană a "tricolorelor". Și în partea a doua româncele s-au aflat la conducere mult timp, până în minutul 49. Au fost două momente extrem de importate în această perioadă, când "tricolorele" deși au avut două jucătoare mai mult pe teren, au primit goluri ușoare și nu au marcat! 


Extremele României au fost inexistente, fiind marele minus al unei naționale care are potențial. Și ca tacâmul să fie complet, România a ratat și 4 aruncări de la 7 metri în situații foarte importante, 3 prin Sorina Târcă și una prin Raluca Petruș. 

Speranțe cu Danemarca?

România mai are de jucat cu Danemarca (sâmbătă) și cu Angola (duminică), dar meciul cu nordicele este extrem-extrem de greu, în condițiile în care danezele au o generație de excepție cu care au câștigat medalii la toate competițiile la care au luat parte: aur la Europenele Under 17, bronz la Europenele Under 19, dar și argint la Mondialul Under 18!

România a învins până acum cu 32-30 Japonia și cu 41-25 Paraguay. Olanda și Danemarca au însă câte trei victorii în grupă. Danemarca a trecut joi cu 37-23 de Paraguay.  În "optimi" merg primele patru clasate și echipele din grupa C se vor încrucișa cu cele din grupa D, acolo unde Franța are 6 puncte, Croația și Suedia câte 4, Germania și Spania 2, iar Egipt 0. 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.