Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Nemulțumirile Garbinei Muguruza după eliminarea de la Wimbledon: "Mi-aș fi dorit să joc pe o arenă mai mare"

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 06 iulie 2018

Garbine Muguruza, locul 3 WTA, este ultimul nume mare eliminat de la Wimbledon. Iberica a părăsit turneul joi, în turul II, învinsă de belgianca Alison van Uytvanck, locul 47 WTA, scor 7-5, 2-6, 1-6, după un meci care a durat două ore.

La conferința de presă de după meci, Muguruza a încercat să găsească explicații pentru înfrângere și a comentat și decizia organizatorilor de a o programa pe Terenul 2. 

"Adversara mea a jucat foarte bine, și-a asumat foarte multe riscuri, iar asta a funcționat bine pentru ea. Nivelul meu nu a fost cel care aș fi vrut să fie. Acesta este și motivul pentru care ea a avut nivelul pe care l-a avut. E puțin trist, aș fi vrut să câștig, dar ea a fost grozavă. E greu pe iarbă, iar adversara mea are un joc bun, care se pliază cu această suprafață. A fost greu pentru mine să am un oponent care are o asemenea zi și să văd cum meciul îmi scapă din mâini.

Nu m-am gândit neapărat că am venit aici pentru a-mi apăra trofeul. M-am gândit doar să vin, să joc și să mai câștig turneul o dată. Dar nu a fost așa cum mi-aș fi dorit să fie. Asta e tot.


Mi-aș fi dorit să joc pe o arenă mai mare. Mereu prefer asta, dar să spun altceva acum nu are sens. Marile arene sunt mai frumoase, dar acesta a fost programul. Jucătorii care au jucat pe marile arene merită să joace acolo".

Garbine Muguruza - Alison van Uytvanck s-a jucat pe terenul II, al treilea ca importanță din complexul de la Wimbledon.

Vezi și: Șocul zilei la Wimbledon: Garbine Muguruza a fost eliminată! Adversara a zdrobit-o în decisiv!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.