International   •   CM 2018   •   SUEDIA - ANGLIA,sâmbătă, 17:00, TVR1, GSP.RO

Teama selecționerului Angliei înaintea sfertului cu Suedia: "Sunt 2-3 jucători pe care trebuie să-i evaluăm mai atent"

FOTO: Reuters

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 06 iulie 2018

Gareth Southgate, selecționerul Angliei, vrea să trimită pe teren, contra Suediei, nu doar cel mai bun unsprezece. "Este foarte important ca aceia care intră să fie sută la sută și din punct de vedere fizic", consideră selecționerul Angliei.

El le-a dezvăluit jurnaliștilor britanici că are semne de întrebare în privința unora și se teme că, din dorința de a evolua cu orice preț, minimizează gravitatea accidentărilor cu care se confruntă.

Vardy, marea incertitudine

Ashley Young a primit o lovitură în gleznă și a suferit o întindere la coapsă contra Columbiei. Harry Kane, John Stones și Kyle Walker au acuzat crampe musculare în timpul meciului, iar Jamie Vardy nu s-a antrenat din cauza unei probleme la inghinali și e marea incertitudine a britanicilor pentru confruntarea cu scandinavii.


Southgate susține că "sunt doi, trei jucători pe care trebuie să-i evaluăm mai atent și să vedem exact la ce nivel sunt. Dacă se află la numai 75 la sută din potențial, atunci e mai bine să intre unii care sunt la sută la sută și n-au jucat până acum". 

"Trebuie să ai ochiul unui antrenor de cai ca să-ți poți da seama dacă jucătorul x sau y e ok. Când e vorba de meciuri importante, ei nu sunt cinstiți, ar fi în stare să joace și accidentați"

Gareth Southgate, selecționer Anglia

PROGRAMUL SFERTURILOR DE FINALĂ

06.07

17:00 Uruguay - Franța

21:00 Brazilia - Belgia


07.07

17:00 Suedia - Anglia

 21:00 Rusia - Croația

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.