Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

WIMBLEDON 2018. Jurnaliștii chinezi au luat-o la întrebări pe Simona Halep despre echipamentul "norocos" comandat din China: "Poate o să vorbesc cu cei de la Nike"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 06 iulie 2018

Jurnaliștii chinezi nu au uitat de rochia purtată de Simona Halep la primele două turnee din 2018, Shenzen și Australian Open, comandată chiar de pe un site din China. 

La una dintre conferințele de presă de la Wimbledon, Simona Halep a fost întrebată de un ziarist chinez dacă mai are acasă echipamentul purtat la începutul anului și dacă se gândește să mai poarte o rochie asemănătoare în viitor, având în vedere că această culoare aduce noroc în cultura chineză.  

"Da, încă mai am rochia aceea, pentru că am făcut multe și încă le păstrez. Sigur că e norocoasă pentru mine, pentru că am jucat o finală de Slam și am câștigat un titlu cu ea.

Ei bine, poate o să vorbesc cu cei de la Nike, dar nu eu decid culoarea echipamentelor, ei sunt șefii pe zona asta. Dar le voi zice, cine știe, poate în viitor îmi vor face una", a declarat Simona Halep. 


În startul lui 2018, Simona Halep a jucat fără sponsor tehnic, după ce la finalul lui 2017 s-a despărțit de Adidas. Între timp, liderul mondial a semnat cu Nike.

"Am comandat-o după ce am trimis o poză. Era un site, în China, iar unul dintre managerii mei m-a ajutat. În 24 de ore aveam rochia și a fost perfect. Da, pe internet am făcut totul. Am ales modelul. E simplă, nimic special. Arată bine" Simona Halep, pe 13 ianuarie

Vezi și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.