Marcel Popescu, președintele celor de la CS U Craiova, a confirmat plecarea lui Gustavo de la echipă. Brazilianul va merge în China, unde va lua 1,2 milioane de euro pentru un an și jumătate. Gustavo va juca în sezonul următor la Liaoning FC, în a doua ligă chineză, unde va fi coleg printre alții, cu Jacob Mulenga, fostul fotbalist de la Utrecht.
"Situaţia lui Gustavo este una atipică, în general, dar frecvent întâlnită la jucătorii aflaţi în ultimul an de contract. Gustavo, fiind unul dintre golgheterii echipei, a atras atenţia mai multor cluburi. Cei din China s-au mişcat mai repede şi au făcut ofertă direct jucătorului, prin impresar, o ofertă.
Nu este un secret, e pe un an şi jumătate, 1,2 milioane de euro net. Asta înseamnă 800.000 de euro net pe sezon. Nici n-am încercat să forţez nota şi să-i cerem lui Gustavo să semneze cu noi un alt contract, pentru că n-ar fi fost onest atât timp cât el a primit direct această ofertă din China.
L-am înţeles, i-am mulţumit. Acum, probabil într-o zi sau două, aşa cum v-am obişnuit, pe site-ul clubului va apărea şi oficial. Nu apare în momentul de faţă, pentru că nu sunt tratative finalizare şi depinde de un control medical care dă sau nu undă verde transferului”, a declarat Marcel Popescu la Telekom Sport.
CS U Craiova i-a pierdut deja pe Alexandru Băluță, fotbalist plecat la Slavia Praga în schimbul 2,65 milioane de euro, și pe Vladimir Screciu la Genk, pe 2 milioane.
{{text}}