Turul Franței 2018 a debutat astăzi în Bretania cu o etapă plată de 201km, între Noirmoutier-En-L'Ïle și Fontenay-Le-Comte, câștigată de sprinterul columbian Fernando Gaviria (QuickStep-Floors).
Surpriza a venit din partea primilor doi favoriți, Chris Froome (Sky) și Nairo Quintana (Movistar), care au fost distanțați în ultimii 5 kilometri din cauza unei căzături, respectiv a unei pene.
La un viraj ușor la stânga, în care plutonul a devenit brusc compact, Froome nu a mai avut loc și a ieșit în decor, exact când echipele sprinterilor au pus mâna pe trenă și au mărit considerabil ritmul pentru bătălia de etapă. În cursa de urmărire, Froome a beneficiat de ajutorul a doi locotenenți de la Sky, precum și de cel al rivalilor prinși în ambuscadă, Adam Yates și Richie Porte, dar nu a reușit să închidă ecartul, pierzând timp prețios în raport cu ceilalți favoriți, 50 de secunde.
Poate mai importantă decât timpul pierdut este condiția fizică în care se regăsește Froome, tunica albă a celor de la Sky fiind destul de șifonată în fața camerelor TV.
Aproape imediat după căzătura britanicului, columbianul Nairo Quintana (Movistar) a spart și a fost obligat să aștepte mașina de depanare.
Rutierul aflat în duel cu Mikel Landa și Alejandro Valverde pentru șefia echipei spaniole a ajuns și mai târziu decât Froome, la un minut și 10 secunde de Gaviria, o lovitură atât în clasament, cât și mentală pentru Quintana, care caută primul său tricou galben din carieră. Pentru a pune sare pe rană, e interesant că niciun rutier de la Movistar nu l-a așteptat pe Quintana pentru a-l aduce înapoi în pluton, cum s-a întâmplat în cazul lui Froome și Sky.
Oameni precum Vincenzo Nibali, Landa, Valverde sau Geraint Thomas au menținut ritmul cu grupul fruntaș și vor începe etapa a doua, una de 183 de kilometri, tot pentru sprinteri, cu un avantaj nesperat pe tabelă.
Fernando Gaviria, 23 de ani, noua senzație a celor de la Quickstep, a fost condus perfect de coechipieri până în fața liniei de sosire, iar sprintul său fulgerător s-a dovedit irezistibil chiar și pentru Peter Sagan, Marcel Kittel sau Alexander Kristoff. Este prima victoria din cariera columbianului în Turul Franței, el mai având 4 etape adjudecate în Turul Italiei 2017.
Clasamentul etapei:
1 Fernando Gaviria (Col) Quick-Step Floors 04:23:32
2 Peter Sagan (Svk) Bora-Hansgrohe
3 Marcel Kittel (Ger) Katusha-Alpecin
4 Alexander Kristoff (Nor) UAE
5 Christophe Laporte (Fra) Cofidis, Solutions Credits
6 Dylan Groenewegen (Ned) LottoNL-Jumbo
7 Michael Matthews (Aus) Sunweb
8 John Degenkolb (Ger) Trek-Segafredo
9 Jakob Fuglsang (Den) Astana Pro Team
10 Rafal Majka (Pol) Bora-Hansgrohe
Clasamentul general:
1 Fernando Gaviria (Col) Quick-Step Floors 04:23:32
2 Peter Sagan (Svk) Bora-Hansgrohe
3 Marcel Kittel (Ger) Katusha-Alpecin
4 Alexander Kristoff (Nor) UAE
5 Christophe Laporte (Fra) Cofidis, Solutions Credits
6 Dylan Groenewegen (Ned) LottoNL-Jumbo
7 Michael Matthews (Aus) Sunweb
8 John Degenkolb (Ger) Trek-Segafredo
9 Jakob Fuglsang (Den) Astana Pro Team
10 Rafal Majka (Pol) Bora-Hansgrohe
{{text}}