Liga 1

Se schimbă regulamentul în play-off » Partea a doua a campionatului devine şi mai plină de adrenalină!

Dacă regula ar fi fost valabilă și sezonul trecut, duelul FCSB - CFR s-ar fi disputat în ultima etapă și ar fi decis noua campioană a României FOTO sportpictures.eu

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  luni, 09 iulie 2018

Primele două clasate nu se vor mai întâlni în a doua etapă din play-off, ci în ultima!

Liga 1 rămâne cu 14 echipe şi cu play-off şi play-out, dar tot vor apărea mici modificări în regulament pentru sezonul care va începe peste două săptămâni. Se va modifica modul în care sunt programate echipele să joace în play-off.

CUM A FOST PÂNĂ ACUM ÎN PLAY-OFF

  • echipa clasată pe primul loc în sezonul regulat evolua primele două etape pe teren propriu
  • derby-ul primelor două clasate avea loc în etapa a doua, respectiv a 7-a
  • locul 1 juca 3 meciuri la rând în deplasare: ultima etapă din tur plus primele două din retur
  • locul 4 disputa 3 jocuri consecutiv pe teren propriu: ultima rundă din tur plus primele două din retur
  • locurile 1 şi 2 evoluau pe teren propriu în ultima etapă

CUM VA FI SEZONUL URMĂTOR ÎN PLAY-OFF

  • echipa clasată pe primul loc va începe tot pe teren propriu, dar nu va bifa şi al doilea meci pe teren propriu
  • derby-ul primelor două clasate se va disputa în ultima etapă: a 5-a a turului şi la final de tot, în a 10-a
  • locul 1 nu doar că nu va mai avea 3 meciuri la rând în deplasare, dar va alterna în toate cele 10 etape: acasă, deplasare, acasă, deplasare
  • în ultima etapă, a 10-a, locul 1 va juca în deplasare, acasă urmând să aibă meciurile locurile 2, 3, 4 de la finalul sezonului regulat
  • locul 2 va avea două meciuri la rând acasă, în antepenultima şi penultima etapă a turului, iar în deplasare în rundele 8 şi 9

Dacă această regulă ar fi fost valabilă în cele 3 sezoane în care a funcţionat sistemul cu play-off, atunci de fiecare dată în ultima etapă, a 10-a, am fi avut un meci direct, cu titlul pe masă, între candidatele la titlu:

  • în 2015-2016, partida directă din retur, Astra - FCSB, jucată în etapa a 7-a, avea miză totală: Astra avea 3 puncte avans, însă FCSB dacă ar fi câştigat ar fi trecut pe primul loc, având avantajul disputelor directe. A câştigat Astra şi a pus 6 puncte, iar ultimele 4 etape n-au mai avut miză mare. În sezonul respectiv, Astra a intrat de pe primul loc, FCSB de pe poziţia a 5-a.
  • în 2016-2017, meciul direct din retur, FCSB - Viitorul, din etapa a 7-a, avea miză imensă: FCSB avea 3 puncte avans, însă un succes al Viitorului ar fi răsturnat ierarhia, trupa lui Hagi ar fi avut avantajul meciurilor directe. S-a terminat 1-1, apoi Viitorul a recuperat în ultimele 3 runde şi a luat titlul.
  • în sezonul 2017-2018, meciul direct din retur, FCSB - CFR, jucat în etapa a 7-a, a avut miză imensă: FCSB avea două puncte avans. S-a terminat 1-1, însă în ultimele runde CFR a recuperat şi a luat titlul cu 1 punct avans.

9 martie 2019
e data la care vor debuta play-off-ul şi play-out-ul

18 mai 2019 e ziua în care e programată ultima etapă de play-off, în timp ce în play-out runda finală va fi pe 2 iunie

Şi în play-out va fi la fel

Se va proceda identic şi în play-out. Primele două clasate se vor întâlni tot în ultima etapă, astfel că un posibil duel în runda finală, pentru postura de "campioană" a play-outului, se va disputa pe terenul echipei care intră a doua la finalul sezonului regulat.

Criteriile de departajare sunt aceleaşi

LPF a modificat doar grila de programare a meciurilor, conform ierarhiei din sezonul regulat. Criteriile de departajare în cazul în care două sau mai multe echipe vor termina la egalitate de puncte la final de play-off sau play-out rămân neschimbate. Şi anume:

  1. Cine a intrat cu punctaj par şi cine a beneficiat de rotunjirea de 0,5 puncte;
  2. Meciurile directe din play-off;
  3. Golaverajul din meciurile directe din play-off. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.