Gigi Becali anunță că după varianta Omrani, pentru FCSB s-a închis și pista Rusescu, pe care turcii nu-l lasă să plece. De asemenea dezvăluie că azi îi va mai face o ofertă lui Nemec, care s-a înțeles cu Pafos, dar încă n-a semnat.
"FCSB nu-l mai vrea pe Omrani. Doar dacă era liber ne interesa. Acum 6 luni îl puteam lua pe 200.000 sau 300.000. Nu mă interesează pe bani. Dacă Dumnezeu n-a vrut să fie, n-a fost, ce să faci?
Pe Rusescu nu-l lasă ăia să plece. Chiar vor să-i prelungească înțelegerea. Am vrut să-l luăm definitiv, nu împrumut. Vrem un alt atacant, trebuie să aducem.
MM mi-a spus că dacă rămâne Gnohere, ne descurcăm și fără. Dar dacă pleacă, trebuie să luăm neapărat. M-am lăsat pe mâna lor, nu avem ce să luăm din țară, nu avem ce", a zis Gigi Becali la televiziunea ProX.
...despre transferuri: "Avem nevoie de un fundaș central și neapărat un atacant".
...despre Nemec: "Nemec s-a însurat, soția lui n-a vrut în România și în țări musulmane. I-a făcut pe plac soției, așa a considerat el. O să-l atac iar dacă tot îmi spuneți că n-a semnat și doar s-a înțeles. Ultima ofertă făcut a fost de 100.000 la semnătură și 20.000 pe lună. O să mai încerc un atac".
{{text}}