Cristiano Ronaldo este noul jucător al lui Juventus Torino, starul lusitan fiind achiziționat de la Real Madrid contra sumei de 112 de milioane de euro.
Un eveniment cu adevărat imens ar putea avea loc în mai puțin de o lună, pe 4 august, când Real Madrid și Juventus se înfruntă într-un superamical în Statele Unite, în cadrul International Champions Cup.
Cristiano Ronaldo ar putea juca astfel împotriva clublui la care a scris istorie în ultimii 9 ani, împotriva colegilor alături de care a împărțit vestiarul de pe Santiago Bernabeu în cele mai glorioase momente ale madrilenilor din acest secol.
Cine e Cristiano Ronaldo și cine e Juventus Torino
Venit de la Manchester United în 2009, pe 94 de milioane de euro, portughezul Cristiano Ronaldo este jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise în istoria lui Real Madrid. Ronaldo a înscris 450 de goluri, a cucerit două titluri, nu mai puțin de 4 Ligi ale Campionilor în 5 ani, două Cupe ale Regelui și două Supercupe, precum și 4 Baloane de Aur în 9 sezoane.
Juventus Torino, campioana ultimelor 7 sezoane în Serie A, este echipa cu cele mai multe titluri din Italia, 34, și cele mai multe Cupe ale Italiei, 13. Juventus are și două Ligi ale Campionilor și 7 finale (!) pierdute, record pentru cea mai importantă competiție intercluburi.
Vezi și:
- OFICIAL Cristiano Ronaldo a semnat cu Juventus Torino! Câți bani a costat, pe câte sezoane a semnat și care e comunicatul lui Real Madrid
- Scrisoarea emoționantă a lui Cristiano Ronaldo după plecarea de la Real Madrid » De ce a ales Juventus și mesajul pentru foștii colegi
- Mesajele primite de Ronaldo după transferul la Juventus: "Ți-ai câștigat un loc special în istoria lui Real Madrid"
{{text}}