Croația a câștigat în fața Angliei, 2-1 după prelungiri, și va juca duminică, de la ora 18:00 în finala Campionatului Mondial 2018, cu Franța.
Mijlocașul Ivan Rakitic era țintuit la pat în seara dinaintea semifinalei, dar a găsit puterea să reziste 120 de minute contra Angliei.
Dalici a stat cu sufletul la gură până în ultima clipă. Nu știa dacă-l poate recupera pe Rakitic. Croații au ținut secret că și mijlocașul Barcelonei are probleme medicale.
"Am făcut 39 de grade febră în noaptea dinaintea semifinalei. Zăceam în pat și încercam să îmi adun forțele ca să fiu în teren. A meritat efortul. Aș juca finala și într-un picior dacă va fi nevoie!", a mărturisit Ivan.
Acesta a ținut să taxeze aroganța englezilor: "S-au crezut deja în finală, cu obsedantul slogan «is coming home» și toate chestiile pe care le-au încărcat pe rețelele de socializare. Pot continua să o facă liniștiți, însă noi vom fi în meciul de duminică pentru marele trofeu.
{{text}}