Liga 1

Antrenorul campioanei se teme de deciziile propriilor șefi: "Sper să nu fiu anunțat că are vreun jucător ofertă"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 13 iulie 2018

Edward Iordănescu, antrenorul lui CFR Cluj, își pune mari speranțe în actualul lot al ardelenilor, însă recunoaște că îi e teamă să nu se trezească până la începutul campionatului cu oferte pentru jucătorii echipei.

"Antrenez cel mai valoros grup de jucători din România, jucători cu multă calitate, în care cred necondiţionat. Foarte puţine modificări pot să mai fie. Sper să nu mai am vreo surpriză negativă, să fiu anunţat că mai are cineva vreo ofertă. Am fost mândru că atât clubul cât şi jucătorii nu au fost foarte disperaţi ca să facă acest pas, să plece.

Clubul, în ciuda ofertelor importante, nu a împins jucătorii să decidă. Nu a făcut nicio presiune asupra jucătorilor. Jucătorii au decis şi asta mă bucură, pentru că ei îşi doresc să fie aici. Sper să nu se mai pună problema ca cineva să plece, e posibil ca maxim un jucător să vină”, a spus Iordănescu într-o conferință de presă.

Iordănescu jr. a glumit apoi pe seama lui Camora: "I-am spus că pe el îl leg cu lanţul dacă vrea să plece. E căpitanul echipei şi trebuie să dea un anumit ton".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.