Luka Modric (32 de ani), starul naționalei Croației și al lui Real Madrid, e considerat unul dintre pretendenții cu șanse importante la câștigarea Balonului de Aur.
Nu aceeași părere o are Marcel Pușcaș (57 de ani), fost candidat la alegerile FRF. Într-o postare manifest apărută pe contul său de Facebook în această dimineață, acesta nu s-a arătat deloc impresionat de calitățile lui Modric și de ideea ca mijlocașul să fie printre favoriții la câștigarea Balonului de Aur, criticându-l pentru evoluția din victoria cu Anglia, 2-1.
"Ce să caute Luka Modric cu 20 de goluri în 10 ani (două pe an), fără prezență în careuri, fără joc cu capul, fără picior stâng și cu doar 8 asisturi și două goluri la Real în ultimul sezon în această listă? (...)Cu Anglia a atins mingea de 32 de ori, 26 pase de 15 metri, 6 greșite. A produs faultul la golul englezilor. 5 cornere executate, marca Bănel Nicoliță.
Cu rușii ratează penalty, era să genereze stopuri cardiace. În rest, poate fi Balon de Aur. S-ar răsuci în mormânt excepționalii Eusebio, Best, Cruyff, Di Stefano, Albert, toți câștigătorii", e o parte din postarea lui Pușcaș.
Azi, Luka Modric dispută finala Mondialului împotriva Franței, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TVR 1 și TVR HD de la ora 18:00. Un eventual succes al Croației ar putea fi determinant în ceea ce privește șansele lui Modric la câștigarea celui mai prestigios premiu individual din fotbal.
Citește și: Luka Modric e în fața unei performanțe incredibile » Croatul nu a mai pierdut o finală din 2013
{{text}}