Liga 1

EXCLUSIV Cum așteaptă Alibec transferul la arabi » Programul pe care îl are la baza din Berceni

Articol de Vlad Nedelea   —  miercuri, 18 iulie 2018

Împăcarea dintre Denis Alibec și FCSB are șanse zero de reușită în acest moment, iar atacantul așteaptă oferta care să-l convingă pe Gigi Becali să-l lase să plece. Patronul echipei a anunțat că în maximum 5 zile situația se va rezolva.

Până atunci, Denis continuă programul normal din această vară și se antrenează în baza de la Berceni alături de Marian Pleașcă. Cei doi fac un antrenament pe zi, timp de 6 zile pe săptămână, duminica fiind liberă.

Nu de capul lor, ci au la dispoziție un preparator fizic, asta după ce o bună perioadă au fost pregătiți Massimo Pedrazzini. În cele 3 ore pe zi cât se antrenează, cei doi fac alergări normale, lucrează în sala de forță și fac exerciții cu mingea.

Practic, Denis este într-un program normal de antrenament, însă îi lipsesc meciurile amicale.


Șumi încearcă să-l ia!

Marius Șumudică a recunoscut că face muncă de convingere pe lângă șefii clubului său, Al Shabab, pentru a-l aduce pe Denis Alibec, atacant în care tehnicianul român are mare încredere. 

"Am fost şi luni la preşedinte. I-am spus că eu pentru Alibec bag mâna în foc. La început, conducătorii de aici nici nu au vrut să audă pentru că au văzut şi ei că Denis nu a jucat, dar acum analizează. 

Numai că eu ştiu ce poate Denis, d-aia insist atât pentru el. Şi sunt o mie la sută sigur că dacă vine n-o să mă dezamăgească nici pe mine, nici pe cei de la Al Shabab", a zis Șumudică. 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.