Compania Națională de Investiții a semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor aferente stadionului Steaua. Potrivit ofertei câștigătoare, valoarea contractului este de 210.067.331 lei.
În acest moment, se află în curs de finalizare componenta de proiectare privind contractul de desființare a actualei arene, avizul urmând să fie obținut în zilele viitoare. Noua arenă va avea o capacitate de 30.500 locuri și va îndeplini criteriile impuse de UEFA.
Astfel, arena va beneficia de un teren cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare și drenaj, spații pentru echipe și oficiali (vestiare pentru sportivi și arbitri, săli de încălzire indoor, spațiu de recuperare și sală de forță, punct de prim ajutor), 300 de locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, spații de cazare pentru sportivi (24 de camere), un muzeu al clubului sportiv și spații administrative. În plus, noua arenă va putea găzdui și competiții sportive de rugby.
18.000 de locuri pentru "câini"
Referitor la stadionul din Ștefan cel Mare, ieri s-a semnat contractul pentru startul studiilor de prefezabilitate și fezabilitate în ceea ce privește construirea noii arene. Durata pentru întocmirea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate va fi de 75 de zile.
Marea noutate e că noul complex ar urma să aibă o capacitate de 18.000 de locuri, nu 15.000, așa cum se anunțase inițial. Deși comunicatul nu reglementează locul exact pe care va fi construit noul stadion, acesta va fi amplasat pe locul bătrânului velodrom Dinamo.
Noua arenă va beneficia de un teren de fotbal prevăzut cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare și drenaj, spații pentru echipe și oficiali, locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, spații de cazare pentru sportivi, un muzeu al clubului sportiv, spații administrative și spații dedicate publicului, cu magazine.
S-a terminat licitația pentru Rapid
Referitor la stadionul Giulești, s-a terminat licitația pentru demolare și construcție. În prezent sunt analizate ofertele, iar demolarea va începe în a doua parte a lunii septembrie. Tot atunci vor demara lucrările de modernizare și la stadionul Arcul de Triumf, care includ consolidarea şi reabilitarea vestiarelor, refacerea sălii de antrenament, a spațiilor de cazare și cantonament pentru sportivi, amenajarea spațiilor exterioare și a unui parking subteran, a centrului de îngrijire a sportivilor, gradene și refacerea terenului principal de joc.
{{text}}