Sorana Cîrstea (28 de ani/57 WTA) a vorbit după eliminarea din sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open în fața Anastasijei Sevastova (28 de ani/22 WTA), scor 6-3, 3-6, 2-6.
"Eu îmi doresc să câștig orice meci, chit că joc acasă sau în altă țară; în momentul în care intru pe teren, intru să câștig. Am început foarte bine meciul, am fost agresivă, am fost peste ea, apoi la începutul setului doi am avut o cădere și acolo cred că s-a jucat meciul.
Am lăsat-o să intre în joc, m-am retras puțin, n-am mai jucat de pe linia de fund și în final ea a fost mai constantă decât mine", a declarat Sorana pentru site-ul competiției.
Sorana a vorbit și despre oboseala acumulată cu o seară înainte în meciul câștigat joi cu Maryna Zanevska, terminat după miezul nopții, scor 6-2, 7-5 (Detalii AICI!).
"Contează [resursele de energie], pentru că aseară am terminat la ora unu, am ajuns acasă la două, până am adormit s-a făcut 3 jumătate. Cu adrenalina nu am reușit să dorm, iar la opt am fost în picioare. Ea a avut două zile de pauză, se simte diferența, însă chiar și așa cred că puteam să câștig acest meci", a adăugat Sorana Cîrstea.
{{text}}