Mijlocașul Vlad Dragomir (19 ani) s-a despărțit de Arsenal și este în căutarea unei noi echipe, preferabil în străinătate. Până atunci se pregătește cu cei de la ACS Poli Timișoara.
ACS Poli Timișoara nu trece prin cea mai bună perioadă. Retrogradată din Liga 1 la finalul sezonului trecut și cu probleme financiare, are mai nou și probleme administrative. Nu e sigur dacă de joi echipa se va mai putea antrena pe Dan Păltinișanu, Consiliul Județean Timiș dorin să le interzică accesul la vestiare cu excepția meciurilor oficiale.
Tocmai din aceste motive a surprins apariția lui Vlad Dragomir la antrenamentele lui Ionel Ganea. Căpitanul naționalei sub 21 de ani a plecat în 2015 de la timișoreni, fiind achiziționat de Arsenal în schimbul sumei de 115 mii de euro.
Transferul lui Dragomir este improbabil. Fostul mijlocaș al "tunarilor" își caută un angajament în străinătate.
”Suntem în discuții cu câțiva jucători, foarte mulți dintre ei așteaptă să negocieze cu echipe de afară, dacă nu, vor veni la Timișoara”Ionel Ganea
Vezi și: Gigi Becali, incendiar la TV: "Mă rog «să distrug» Steaua mai rău decât anul trecut!"
{{text}}