Sporturi   •   Ciclism   •   TURUL FRANȚEI

Haos în afara șoselei » Etapa a 16-a în Tur a trecut în plan secund, subiectul zilei fiind legat de protestul fermierilor care au încercat să blocheze plutonul

Articol de Mitică Docan   —  marţi, 24 iulie 2018

Francezul Julian Alaphilippe, cel mai bun cățărător, a obținut a doua sa victorie de etapă din acest Tur al Franței, dar lucrurile importante s-au întâmplat pe margine

Etapa a 16-a, cu 218 kilometri între Carcassonne și Bagnères-de-Luchon, trebuia să fie o luptă între favoriți, cu toată lumea pornită să atace tricoul galben, în condițiile în care oportunitățile până la Paris au rămas puține. Nu a fost cazul, în ciuda celor două cățărări de categoria I din ultimii 70 de kilometri. Geraint Thomas și-a apărat tricoul galben într-o etapă complicată, iar clasamentul general a rămas, în esență, neschimbat. Mult mai incitant a fost ce s-a petrecut imediat după startul în etapă.

Fermierii blochează plutonul

La 30 km după plecare, plutonul a fost barat să continue de un protest al fermierilor din Sud, care au postat în mijlocul drumul câțiva baloți de paie, oprind caravana. Poliția a ajuns repede la fața locului și a intervenit în forță cu gaze lacrimogene, acțiune care a făcut daune serioase în pluton. Organizatorii au împărțit apă și picături de ochi cicliștilor afectați, printre ei rutieri precum Peter Sagan sau tricoul galben Geraint Thomas. A fost un nou incident serios de securitate în Turul Franței, după ce Sky s-a plâns că rutierii îi sunt scuipați de spectatorii de pe marginea șoselei, iar Vincenzo Nibali a părăsit competiția din cauza unui fan care l-a agățat cu pe Alpe D'Huez.


Proteste în Turul Franței au avut loc frecvent, începând din anii '50.

Azi are loc o etapă nonconformistă, de doar 65 kilometri, între Bagnères-de-Luchon și Col de Portet, unică în ultimii 30 de ani, cu trei cățărări de categorie superioară și cu rutierii plecând de pe o grilă de start similară cu cea din Formula 1, conform clasamentului general.

1984este anul în care Bernard Hinault a bătut câțiva fermieri care blocaseră drumul în cursa Paris-Nisa

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.