Sporturi   •   Tenis   •   SIMONA HALEP

Halep s-a răzgândit! Decizia surprinzătoare luată pentru sezonul de hard » Cum arată programul Simonei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 24 iulie 2018

Simona Halep, numărul 1 mondial, anunțase inițial că va participa până la US Open numai la turneele de tip Premier 5 de la Montreal și Cincinnati. Jucătoarea noastră a decis până la urmă să accepte și invitația organizatorilor turneului de la New Haven.

Site-ul oficial al Connecticut Open a anunțat marți că Halep, 26 de ani, va evolua la turneul ce va avea loc în perioada 19-25 august. Simona a câștigat o dată titlul la New Haven în 2013, iar ultima dată a participat în 2014.

”Sunt foarte încântată să mă întorc la Connecticut în această vară și sunt recunoscătoare pentru această oportunitate. Am amintiri fericite, de când am câștigat turneul în 2013, și întotdeauna mi-a făcut plăcere să joc în fața fanilor de aici. Tabloul puternic și condițiile similare cu cele din New York îl fac un turneu foarte bun pentru pregătirea meciurilor de la US Open, așa că abia aștept să mă întorc”, a spus Simona Halep.

La turneu vor mai participa, printre altele, Caroline Garcia (numărul 6 WTA), Petra Kvitova (nr. 8), Julia Goerges (nr. 10) și Mihaela Buzărnescu (nr. 24).


Cum arată programul Simonei Halep în perioada următoare:

  • 6-12 august: Montreal (Premier 5)
  • 13-19 august: Cincinnati (Premier 5)
  • 19-25 august: New Haven (Premier)
  • 27 august - 9 septembrie: US Open (Grand Slam)

Reduceri pentru primul meci al Simonei

Organizatorii de la New Haven vor să aibă arena plină la primul meci al Simonei Halep, pe 21 august. Astfel, fanii româncei pot cumpăra două bilete la preț de unul și primesc și o reducere de 25% pentru un tichet pentru altă zi. Românii din SUA care vor să fie alături de Simona la New Haven găsesc informații despre bilete în postarea de mai jos:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.