Deși U Craiova nu a câștigat niciun meci în acest sezon, 0-1 cu CFR Cluj și 0-0 cu Poli Iași, un jucător al oltenilor l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu.
Fostul internațional l-a lăudat pe atacantul cu dublă naționalitate, sârbă și română, Jovan Markovici, 17 ani, pe care l-a comparat cu Marcus Rashford, atacantul lui Manchester United. În Supercupa României, U Craiova - CFR 0-1, Markovici a jucat în ultimele 10 minute.
"Mie mi-a plăcut de Markovici. Arăta bine din punct de vedere fizic. Markovici e număr 9, iar Craiova nu trebuie să mai caute acest tip jucător. E în grădina clubului. Am văzut câteva lucruri la el care mi-au adus aminte de momentul în care a intrat Rashford la Manchester United. A încercat multe", a declarat Ilie Dumitrescu la TV Digi Sport.
Venit de la juniori, Markovici are 5 meciuri la U Craiova și două pase de gol. A debutat în aprilie 2017, bifând trei apariții în sezonul 2016-2017.
50.000 €este cota lui Markovici, potrivit transfermarkt
{{text}}