Încă de la început, însă mai ales în acest moment, Viitorul Constanța și Academia Hagi se bazează pe copii proveniți din familii în care sportul a fost consumat la nivel de performanță.
Indiferent de sport, fie că e vorba de fotbal, tenis sau box, Hagi a împănat lotul cu fii ori nepoți de foști fotbaliști de națională sau de Liga 1.
Gazeta vă prezintă, azi, un lot de 17 format din aceștia.
Tați, lotul actual
Valentin COJOCARU - Ispas COJOCARU (arbitru)
* Tatăl actualului titular dintre buturile constănțenilor, vâlceanul Ispas Cojocaru, a fost arbitru în Liga 1
Tiberiu CĂPUȘĂ - Giani CĂPUȘĂ (fotbal, L1)
* Părintele fundașului dreapta al Viitorului, împrumutat la U Cluj, a jucat ani de zile la FCM Bacău, adunând 198 de partide în L1 și marcând 25 de goluri
Bradley DE NOOIJER - Gerard DE NOOIJER (fotbal, națională)
* Surpriza De Nooijer: e fiul unei legende a celor de la Sparta Rotterdam, cu peste 100 de meciuri și la Heerenveen, Gerard. A fost selecționat și la naționala Olandei, însă n-a intrat pe teren
Ianis HAGI - Gheorghe HAGI (fotbal, națională)
* Tatăl lui Ianis este fondatorul Academiei și liderul Generației de Aur, cu prezențe la Real Madrid și Barcelona
Nicolas POPESCU - Gică POPESCU (fotbal, națională)
* Popescu jr, fiul fostului căpitan al Barcelonei, a fost adus la Academia Hagi de la FC Voluntari
Denis DRĂGUȘ - Mihai DRĂGUȘ (fotbal, L1)
* Vedeta începutului de sezon, 3 goluri în 3 meciuri în Europa League, are tată cu meciuri în L1 la FC Argeș, campionat câștigat în Coreea de Sud cu Suwon și loc 3 în Rusia la Torpedo
Cătălin ȚÂRĂ - Fănel ȚÂRĂ (fotbal, L1)
* Tatăl proaspătului atacant al Viitorului e un fotbalist iubit în Giulești. A jucat 9 ani la Rapid, dar și la Victoria sau Jiul Petroșani
Tați, plecați de la Viitorul
Mihai BĂLAȘA - Cristian BĂLAȘA (fotbal, L1)
* Cu 162 de meciuri la FC Argeș, dar prezențe și pentru Chindia, Farul, Oradea sau Chiajna, Cristi Bălașa e tatăl actualului FCSB-ist Mihai
Andrei VAȘTAG - Francisc VAȘTAG (box)
* Fiul fostului triplu campion mondial de box la amatori a avut o perioadă bună la Viitorul, care l-a vândut la Dinamo. Cariera tânărului s-a stins, acum joacă în L3, la Cugir
Răzvan MARIN - Petre MARIN (fotbal, națională)
* Probabil cel mai bun produs al Academiei Hagi de până acum, Răzvan Marin, Standard Liege, e prezent constant la națională și e fiul fostului internațional Petre Marin
Alexandru BĂLUȚĂ - Dumitru BĂLUȚĂ (fotbal, L1)
* tatăl actualului jucător de la Slavia Praga a jucat în anii '70-'80 la Pandurii, FC Argeș și Jiul
Sică DUMITRESCU - Ilie DUMITRESCU (fotbal, națională)
* Fiul lui Ilie Dumitrescu, membru al Generației de Aur, a fost cumpărat și el de Hagi la începutul Academiei, însă a eșuat
George ȚUCUDEAN - Marius ȚUCUDEAN (fotbal, L1)
* Tatăl actualului vârf de la CFR, reșapat de Viitorul, a debutat cu gol în L1 într-un UTA - Petrolul 2-1, în 1993
Alte grade de rudenie
Alexandru MITRIȚĂ - Dumitru MITRIȚĂ (fotbal, unchi)
* Unchiul micuțului star de la Craiova a făcut carieră la Craiova, în Olanda, la Heerenveen, apoi a fost adus la Steaua, fiind unul dintre preferații lui Victor Pițurcă. Are și un meci la națională
Kevin BOLI - Basile BOLI (fotbal, unchi)
* Unchiul stoperului plecat la CFR Cluj e un nume mare în fotbalul francez, jucând la Auxerre, Marseille și Monaco, dar și în 45 de meciuri pentru "cocoșul galic"
Alexi PITU - Adrian PITU (fotbal, unchi)
* Unchiul celui mai mic star al Academiei a jucat la Farul, Sportul, Dinamo și la Steaua, reușind o pasă de gol într-un 1-1 cu Liverpool în Cupa UEFA
Dimciu HALEP - Simona HALEP (tenis, văr)
* Verișorul numărului 1 WTA a câștigat deja un titlu național cu juniorii U17 ai Viitorului și așteaptă o prezență în lotul echipei mar
{{text}}