FCSB - DINAMO 3-3. Cel mai bogat Derby de Romania din ultimii 10 ani. Ce rămâne, în afara golurilor?
1. Meciul a fost frumos. Prea frumos ca să punem lupa pe bube în loc să îi lăudăm reușitele. În ordinea golurilor, e mai sănătos să aplaudăm demarcarea lui Gnohere decât să criticăm marcajul inexistent (1-0), la fel și pivotarea lui Axente versus eroarea lui Benzar (1-1), tupeul lui Coman de a bate cornerul pe poartă versus bâlba lui Penedo (2-1), biliardul dinamovist de 80 de metri încheiat cu golul lui Nistor versus paralizia întregului sistem defensiv al FCSB-ului (2-2), șutul teleghidat al aceluiași Coman versus degringolada din apărarea lui Dinamo (3-2), plutirea impecabilă a lui Mihai Popescu versus săritura anemică a lui Bălașa (3-3). Pe scurt, să alegem frumusețea unor aplauze în locul ridurilor făcute de strâmbatul din nas.
2. FCSB are valoare. Dar o valoare de laborator. Cotele din Transfermarkt se evaporă deseori la contactul cu viața reală. Forța lui Ghonere, drive-ul lui Man sau tacklingurile curate ale lui Planici se ofilesc sub nesiguranța ce plutește peste echipă și staff. Așa arată o echipă care, de la portar la atacant și de la antrenor la manager, muncește cu capul întors spre lojă, așteptând binecuvântări, laude sau aprobări. Poate schimbarea va veni tocmai de la cei care sunt prea tineri ca să aibă ceva de pierdut. Această gașcă de talente U23 - Vlad, Bălașa, Coman, Nedelcu, Qaka, Moruțan, Man – n-are voie să se irosească sub apăsarea fricii de eșec, folosind ca scuză gura spartă a patronului.
3. Dinamo are tupeu, vână și caracter. Și aproape toate vin dinspre bancă spre teren. Florin Bratu nu e cel mai simpatic sau cel mai comod tip, dar Dinamo n-ar fi avut aceste 5 luni atât de bune fără energia sa, fără încrederea pe care o pulverizează către echipă și fără abilitatea lui de a recupera pariuri ce păreau pierdute, gen Mahlangu sau Mihai Popescu. Dacă ariciul din buzunarul fantomei de la RIN și-ar da demisia, poate cheia succesului la Dinamo n-ar mai sta doar în discursurile motivaționale ale lui Bratu. Că s-ar putea să nu țină la nesfârșit.
{{text}}