Liga 1

FCSB - DINAMO 3-3 // EXCLUSIV Gigi Becali poate da lovitura după Derby de România! O echipă puternică vrea un jucător de la FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  luni, 30 iulie 2018

Scouterii clubului belgian Anderlecht Bruxelles s-au aflat aseară în tribunele Arenei Naționale la FCSB - Dinamo 3-3 și l-au urmărit pe Dennis Man, atacantul de 19 ani al roș-albaștrilor.

După transferurile lui Nicușor Stanciu și Alex Chipciu la Anderlecht, Gigi Becali poate da un nou tun pe această piață!

Meciul de ieri a fost unul extrem de atractiv pentru scouteri și pentru impresari, iar în tribunele Arenei Naționale s-au aflat doi reprezentanți ai fostei campioane din Belgia. Aceștia l-au monitorizat pe atacantul de 19 ani Dennis Man, iar antrenorul Hein Vanhaezebrouck a cerut o analiză detaliată a lui de la mai multe meciuri.

7a fost nota primită de Man după FCSB - Dinamo 3-3, jucând 85 de minute

În perioada de pregătire, Man a fost printre cei mai buni, iar progresul accelerat al acestuia continuă. Arădeanul s-a schimbat și fizic față de momentul în care venise de la UTA, atunci când steliștii au plătit 400.000 de euro pentru transferul lui. E mai puternic, nu mai există motive ca antrenorul să-l ignore, nu mai joacă doar pentru că există regula U21, chiar își merită locul în primul "11".

Reghecampf îl folosise într-un singur meci ca titular, părea încă un tânăr pe care FCSB pariase greșit, dar după plecarea lui Laur de la echipă, Man a devenit om de bază. În ultimele luni a mai existat interes pentru Dennis, dar nicio ofertă nu s-a concretizat.

"Atunci când primim oferte, ne așezăm și discutăm, sunt dispus să vând pe oricine. Vând pe bandă rulantă, vreau să iau bani. Când primesc bani pe o marfă, o vând. Bine, dacă o marfă face 15 lei, eu sper să încasez 17 lei" e deviza lui Becali. 

3.000.000 €a încasat FCSB din transferul lui Chipciu la Anderlecht

8.200.000 €a plătit Anderlecht pe Stanciu, în august 2016

"Dacă Dumnezeu mă ține sănătos, sper să ajung la un moment dat să joc în Spania. Ideal ar fi Real Madrid, dar nu contează, Spania să fie!" Dennis Man, atacant FCSB

"O să vedeți voi, mă, cine e Man! O să iau milioane multe de euro pe el, o să fie peste Stanciu!"Gigi Becali, în urmă cu un an

Mai tare ca Rădoi

FCSB a achitat 400.000 de euro în schimbul lui Man, cu tot cu bonusuri. O sumă uriașă, în condiţiile în care era vorba despre un copil de 17 ani, care nici nu debutase în prima divizie! Pentru eșalonul secund, suma e de-a dreptul fabuloasă, înseamnă o jumătate din bugetul anual al "Bătrânei Doamne". Și pentru roș-albaștri preţul a fost foarte mare. Ei n-au plătit niciodată mai mult pentru un junior, chiar dacă au mai adus, de-a lungul timpului, jucători de vârste mici. În 2000, steliștii au dat 150.000 de dolari pe Mirel Rădoi. Viitorul căpitan avea 19 ani și venea de la Extensiv, o formație ce se găsea în prima ligă, dar a retrogradat la capătul acelui sezon.

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.