Nicolae Dică și Mihai Stoica au fost la Voluntari pentru a urmări meciul dintre echipa locală și Gaz Metan, scor 1-1. Printre cei evidențiați s-a numărat atacantul portughez al medieșenilor Carlos Fortes (23 de ani), care a marcat golul Gazului.
"E un start bun, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu voi continua să marchez. A fost greu, pentru că a trebuit să alergăm foarte mult. Până la urmă cele două echipe au arătat destul de bine și cred că e un rezultat echitabil. Am găsit condiții bune la echipă. Am văzut că toate meciurile sunt transmise la televizor, ceea ce e foarte important pentru jucători.
Nu mă gândesc foarte mult la un transfer, eu sunt cu capul aici. Important pentru mine e să lucrez foarte mult. Ar fi interesant să ajung la o altă formație, mai ales că Steaua e o echipă importantă din România. Mă bucur dacă cei de acolo sunt interesați de mine, dar nu mă gândesc la asta acum. Sunt concentrat pe ce se întâmplă aici. Am văzut meciul dintre Steaua și Dinamo. Au fost cam multe goluri :) A fost un meci interesant, frumos. A fost ca un Benfica - Porto", a declarat Fortes la TV Telekom Sport.
"Carlos Fortes a avut o evoluție bună azi, dar nu pot spune după două meciuri că ar putea ajunge la Steaua. Să-l mai lăsăm puțin, că e prea devreme"
Daniel Oprița, antrenor FC Voluntari
2 goluri
în două meciuri a marcat Fortes de când a venit la Gaz Metan
...despre meciul din etapa viitoare cu Dinamo: "Îl știu pe Salomao de la Dinamo. Vom încerca să câștigăm cu ei. Dinamo e un club important. Eu sper să înscriu"
{{text}}