Serena Williams a suferit în această dimineață cea mai rușinoasă înfrângere din carieră, în primul tur de la San Jose, scor 1-6, 0-6, în fața britanicei Johanna Konta (48 WTA).
Revenită în top 30 WTA după performanța de la Wimbledon, finală pierdută cu Angelique Kerber, Serena Williams a părut debusolată la primul meci pe hard al sezonului.
Fostul lider mondial nu a avut nicio șansă în debutul de la San Jose împotriva Johannei Konta. Serena a câștigat primul game fără probleme, dar apoi și-a pierdut de 6 ori consecutiv serviciul și nu a avut nici măcar o șansă de break în toată partida.
Această înfrângere este și cea mai umilitoare din întreaga carieră, fiind pentru prima oară când obține un singur game într-un meci. Până la acest meci, cel mai usturător eșec de acest gen s-a întâmplat în 2014, la Turneul Campioanelor, când Simona Halep a învins-o, scor 6-0, 6-2.
Serena, ajunsă la 36 de ani, speră în continuare să se impună la US Open și să-și treacă în palmares al 24-lea titlu de Mare Șlem. Ar fi al 7-lea la New York, egalând performanțele de la Australian Open și Wimbledon.
{{text}}