Liga 1

Mangia reacționează după ce a fost criticat de Neagoe: "Când jucăm acasă nu cred că este bine să faci asta! Nimeni nu poate spune că sunt needucat"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 02 august 2018

Devis Mangia, antrenorul italian al celor de la U Craiova, a reacționat la acuzele aduse de Eugen Neagoe, tehnicianul celor de la Sepsi, după meciul din etapa trecută, 1-0 pentru echipa din Sf. Gheorghe.

"Nu este adevărat. Nimeni nu poate spune că sunt o persoană needucată. Părinții mei mi-au oferit o educație foarte bună. L-am văzut pe antrenorul lor (n.r. Eugen Neagoe) în genunchi, iar eu mi-am continuat drumul. Când jucăm acasă nu cred că este bine să saluți adversarul după partidă. Trebuie să o faci înainte. Am câștigat de multe ori acasă și nu m-a felicitat nimeni.

Nu vreau să par o persoană needucată. După un an de când mă aflu aici, consider că ne cunoaștem bine. Nu cred că ați auzit cuvinte rele la adresa mea", a declarat Devis Mangia la conferința de presă de dinaintea meciului U Craiova - FC Botoșani, de vineri, ora 21:00.

  • U Craiova - FC Botoșani se joacă vineri, de la ora 21:00. Meciul este liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și LookTV.

Citește și: Eugen Neagoe taxează gestul făcut de italianul Devis Mangia: "Nu așa se comportă un antrenor!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.