Marius Copil (27 de ani, 93 ATP) va avea parte de un supermeci în optimile turneului ATP 500 de la Washington. Românul se va duela cu Andy Murray (31 de ani, 832 ATP) pentru un loc în sferturile turneului american.
- Partida se va juca vineri dimineața, după ora 03:30, și va putea fi urmărită în direct la TV Digi Sport 2.
Copil a reușit o victorie importantă în turul II, reușind să-l învingă pe francezul Jeremy Chardy (43 ATP), scor 6-4, 6-4.
Murray, aflat la al treilea turneu de la revenirea în circuit, l-a învins în turul secund pe Kyle Edmund (18 ATP), scor 7-6 (4), 1-6, 6-4, după un meci spectaculos care a durat două ore și 34 de minute.
Andy Murray și Marius Copil s-au mai întâlnit o dată în circuit, în 2017, la Madrid. Scoțianul s-a impus cu 6-4, 6-3.
{{text}}