Mihai Stoica, directorul sportiv al celor de la FCSB, nu se entuziasmează după victoria categorică împotriva lui Rudar, 4-0, și trage un semnal de alarmă cu privire la starea deplorabilă a gazonului de pe Arena Națională.
"Adversarul a fost modest, la nivelul ligii secunde de la noi, iar rezultatul nu are relevanță. Golurile au fost frumoase, dar adversarul a fost slab. E deranjant că am primit nouă cartonașe galbene în această dublă. Asta se contabilizează, noi strângem din greu cartonașe galbene. Sper ca jucătorii importanți să nu acumuleze 3 galbene, altfel vor fi suspendați.
A fost o mare explozie de bucurie pe bancă la golul lui Moruțan, chiar spuneam că trebuie să marcheze pentru a prinde încredere. E un copil muncitor, cuminte, merita acest gol. A fost senzațional. Ce a făcut Moruțan la acest gol poate să facă împotriva oricărui adversar.
Nu trebuie să ne entuziasmăm. Vom întâlni Hajduk, un adversar mult mai periculos. Îi vom cunoaște foarte bine, Viorel Tănase a fost la Sofia pentru a urmări meciul retur dintre Hajduk și Slavia. Important e să trecem mai departe, nu vrem să ne gândim că ar putea fi un an în care să nu ajungem în grupe.
Eu vreau ca iubitorii și amatorii fotbalului să înțeleagă că te califici foarte greu indiferent de numele adversarului. Să ne uităm la Sparta Praga, eliminată de Subotica, cu jucători care câștigă 500 de euro pe lună. E o calificare importantă", a spus Mihai Stoica, la Pro X.
...despre gazonul Arenei Naționale: "E inimaginabil cât de slab e terenul. Nu s-a intrat deloc pe el și arată foarte rău. Sperăm să se întâmple ceva până la returul cu Hajduk, e sub orice critică"
...despre transferul unui atacant: "Deocamdată îl avem pe Gnohere în atac. Anul trecut a înscris 21 de goluri în toate competițiile. S-a discutat cu Rusescu. Să nu fie vreo confuzie, eu n-am discutat nimic cu el. Îl așteptăm cât mai repede, orice zi care trece e pierdută și pentru noi și pentru el. Cristian Lopez a refuzat oferta noastră. Colaboratorii mei mi-au spus că ne-a căutat după, dar e tardiv"
{{text}}