Altele

9, Doamne, și toate 9 » Toate bărcile românești s-au calificat în finale la Europenele de canotaj!

FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de Marian Ursescu  —  vineri, 03 august 2018

Bărcile românești care au concurat azi la Europene au obținut biletele pentru finale. Vor fi 6 echipaje sâmbătă, în ultimul act, și alte trei duminică. 

România a aliniat la start 9 echipaje la Europenele de la Glasgow (Scoția), patru la masculin și cinci la feminin. Atât fetele, cât și băieții, au reușit să se califice in-corpore în finală, urmând să lupte sâmbătă și duminică pentru un loc pe podium.

Vineri, cinci bărci au intrat în calificări, dintre acestea patru câștigând și cursele.
După ce au ratat calificarea directă în finală, campioanele mondiale din dublu vâsle, categorie ușoară, nu au avut emoții și în recalificări.

Gianina Beleagă și Ionela Lehaci-Cozmiuc au luat cursa pe cont propriu și au câștigat detașat în fața Italiei și Germaniei. Finala va fi duminică, acolo româncele având o concurență serioasă, în olandeze și poloneze.

Băieții de la patru rame au concurat și ei aproape singuri în cursă. S-au instalat confortabil pe primul loc și nu au mai dedat până la final. Mihăiță Țigănescu, Cosmin Pascari, Ștefan Berariu și Ciprian Huc vor lupta sâmbătă, în ultimul act pentru o medalie, barca românilor fiind cea mai tânără din concurs.

Le-au dat clasă

Surpriza a venit însă din partea bărcii de 8 plus 1 a băieților, care după ce s-a bătut în serii de la egal la egal cu Germania, campioana olimpică, a câștigat mai mult decât clar recalificările. "Tricolorii" au avut o barcă și jumătate avans în fața celei de-a doua clasate, Marea Britanie, în finală reușind să ajungă și Italia și Rusia.

România e cotată cu șansa a treia la medalii, în finala de duminică, după ce anul trecut, tot la Europene, a terminat pe 6 în finală.

Programul finalelor de la Europene

Sâmbătă
13:15 dublu rame feminin
13:30 dublu rame masculin
13:45 patru rame feminin
14:00 patru rame masculin
14:15 patru vâsle feminin
15:00 8 plus 1 feminin

Duminică
13:45 dublu vâsle feminin, categorie ușoară
14:00 dublu vâsle masculin
14:45 8 plus 1 masculin

Televizare
Eurosport

Vezi și: Bornă importantă pentru România la Europenele de canotaj » Cea mai tânără barcă din istorie la 8 plus 1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.