Sporturi   •   Altele   •   CANOTAJ

VIDEO Spectacol românesc la Europenele de canotaj de la Glasgow! Trei medalii de aur, un argint și un bronz!

Articol de Marian Ursescu   —  sâmbătă, 04 august 2018

6 bărci a avut România în concurs la finalele de sâmbătă, la Europenele de la Glasgow. O zi foarte bună pentru sportivii noștri, cu trei medalii de aur, un argint și un bronz.

  • Alte trei ambarcațiuni vor lupta pentru medalii duminică: 8 plus 1 masculin, dublu vâsle feminin, categorie ușoară și dublu vâsle masculin. 
UPDATE

Al treilea aur vine în cursa supremă!

Proba regină în canotaj, cea de 8 plus 1 feminin, a adus României al treilea titlu continental la Glasgow.

 

La start s-au aliniat doar trei bărci, România, Olanda și Marea Britanie, dar acestea sunt și principalele forțe ale Europei. În cursa de stabilire a culoarului, România avusese mari probleme cu ritmul cursei. Ultimele la 1.500 de metri, după un start foarte, foarte slab, "tricolorele" au revenit și au câștigat în cele din urmă.

Sâmbătă, datele au stat cu totul altfel. România a pornit lansat, s-a instalat pe primul loc de la început și nu a mai cedat până la final. Vocea cârmăciței Daniela Druncea "biciuindu-le" verbal pe colegele sale s-a auzit din tribune, dar cu folos. Ioana Vrânceanu, Viviana Bejinariu, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Beatrice Parfenie, Iuliana Popa, Mădălina Bereș, Denisa Tâlvescu și Daniela Druncea au câștigat detașat, aducând al treilea aur delegației.

CLASAMENT

1. România 6:08,980

2. Marea Britanie 6:10,090

3. Olanda 6:10,780

UPDATE

Pe locul 5 cu barca de patru vâsle, la fete

Aflate la primul lor Campionat European din carieră, tinerele Elena Logofătu, Georgiana Vasile, Nicoleta Pașcanu și Simona Radiș nu au intrat în cursa pentru medalii, deși s-au aflat între primele trei mai mult de jumătate de cursă. Pe final însă nu au mai rezistat și au cedat metru cu metru. Picioarele și brațele parcă nu le-au mai ascultat, deși dorința a fost imensă.

Vicecampioane mondiale de tineret acum două săptămâni, "tricolorele" s-au clasat pe locul 5 în finală la Glasgow, în spatele Poloniei, Ucrainei, Olandei și Marii Britanii, dar în fața Rusiei.


UPDATE

A venit al doilea aur!

Cursă de senzație pentru băieții din barca de patru rame! Campionii mondiali de tineret, Mihăiță Țigănescu (20 de ani), Cosmin Pascari (20 de ani), Ștefan Berariu (19 ani) și Ciprian Huc (19 ani), au format cea mai tânără barcă aliniată la start în finala de la Glasgow!

Asta nu a contat. Au pornit vijelios în cursă și au stabilit un ritm cu care și-au sufocat adversarii. Britanicii, încurajați puternic din tribune, nu au putut decât să-i întreacă pe francezi și să obțină argintul. Românii au ridicat brațele pe linia de sosire, siguri de o victorie de senzație. A doua medalie de aur pentru România la campionatele continentale și a patra medalie din tot atâtea finale la care am luat startul!

"Cursa a fost fantastică, foarte rapidă! Am plecat în cursă cu gândul că o să câștigăm și nu ne-am concentrat decât pe acest lucru" Cosmin Pascari, component al bărcii de patru rame

Imnul României a răsunat a doua oară la Glasgow!

Clasament

1. România 5:54,340

2. Marea Britanie 5:55,710

3. Franța 5:56,490

4. Italia 5:59,250

5. Olanda 6:00,310

6. Cehia 6:08,340

UPDATE 

 Cursa și medalia. Avem medalii de toate culorile

Fetele din barca de patru rame au obținut argintul. Mădălina Hegheș, Iuliana Buhuș, Gabriela Cașu, Roxana Parașcanu, vicecampioane mondiale de tineret acum două săptămâni, la Poznan, au terminat tot pe doi și la Europene.

Ca și în Polonia, și în Scoția româncele au fost învinse de barca Rusiei. "Tricolorele" au condus cursa pe primii 1.550 de metri, după care rusoaicele s-au instalat în frunte. Până la finiș nu au mai putut fi ajunse. Româncele au trebuit să țină strocul ridicat pentru a nu fi ajunse de olandeze, care veneau tare din urmă.

O medalie de argint pentru o barcă tânără, cu o medie de vârstă de doar 20 de ani! A treia medalie pentru România, procentaj maxim până acum!

AUR PENTRU FETELE DIN BARCA DE DUBLU RAME

Sâmbătă, în prima finală cu români, a venit și primul succes. Fetele din barca de dublu rame, Mădălina Bereș și Denisa Tâlvescu, au obținut o victorie de senzație.


Româncele au avut un start slab, au fost pe ultimul loc la 500 de metri, dar nu au intrat în panică. Au început ușor-ușor să revină, au ridicat strocul și pe final și-au sufocat adversarele.

Româncele au avut 18 metri deficit la 850 de metri, în spatele britanicelor, care conduceau cursa. Au reușit să treacă în frunte la 1650 de metri și nu au mai cedat până la final!

"A fost o cursă bună în ciuda startului foarte slab. A trebuit să luptăm din greu pentru acest aur", a declarat la final Mădălina Bereș.

Au terminat cu două secunde avans în fața Olandei, locul 2, și cu mai bine de două secunde în fața italiencelor.

Primul aur pentru Mădălina și Denisa care vor urca și în barca de 8 plus 1, în finala de la ora 15:00.

Bronz pentru băieții din doi rame

Cursă bună și pentru băieții din barca de dublu rame, Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă. Au început bine cursa, au stat mereu în spatele fraților francezi, Valentin și Theophile Onfroy, care s-au instalat în frunte. Pe locul doi până la jumătatea cursei, românii au căzut apoi pe poziția a treia. Alți frați, croații Martin și Valent Sinkovici au intrat și ei în cursa pentru aur.

Pe 3, românii erau amenințați și de sârbi. Au rezistat însă și au obținut medaliile de bronz, în spatele bărcilor formate din frați: Croația și Franța!

"Cursa a fost una foarte dură. Am fost aproape de un rezultat și mai bun, dar suntem mulțumiți de rezultatul nostru. Medalia de bronz e un bonus extraordinar" Ciprian Tudosă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.