Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - CONCORDIA 2-1

CFR CLUJ - CONCORDIA 2-1. Ionuț Badea taxează gestul unui fotbalist: "M-a surprins! Și-a cerut scuze, dar era tardiv"

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 04 august 2018

CFR Cluj a trecut de Concordia Chiajna, scor 2-1. Ivorianul Ghislain Guessan (25 de ani) a fost schimbat în minutul 65 și a refuzat să dea mâna cu Paul Batin. Antrenorul Ionuț Badea a taxat gestul.

"CFR a abordat mai bine partida. Era important să venim cu ceva în plus. Ne-am comportat într-o mare parte ca o echipă defensivă. Am făcut foarte multe cadouri la posesie. Lucrurile astea nu aveau cum să ne aducă într-o poziție favorabilă.



Am reacționat contra lui Guessan pentru că nu a dat mâna cu cel care îl înlocuia. Este un jucător extrem de liniștit, pozitiv în cadrul grupului. M-a surprins. A fost și o scurtă reacție din partea lui, în care își cerea scuze. Era tardiv. Nu pot spune că e o problemă de fond, ci una de moment, dar afectează bunul mers al lucrurilor. Vor fi și consecințe", a declarat Badea la TV Look. 

Alessandro Caparco, portarul oaspeților, reclamă programul dificil din debutul sezonului: "Sunt sigur că nu asta este adevărata noastră față. Am avut și adversari dificili. Viitorul cred că e cea mai bună echipă din Liga 1. Acum am jucat împotriva campioanei CFR.



Avem un program greu, dar așa e în Liga 1. Când întâlnești o echipă ca CFR, cu atacanți de mare valoare, e de așteptat să aibă ocazii. Camora a zis că e penalty și e un băiat de nota 10, îl cred. Dacă arbitrul a luat deciziile astea, înseamnă că așa a fost", a declarat Caparco la TV Telekom Sport. 

Vezi și: Prima victorie din acest sezon pentru CFR Cluj! După o ploaie de ocazii, clujenii au tremurat pe final cu Chiajna

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.