Liga 1

Gnohere face istorie la FCSB » Ce performanțe a reușit atacantul francez

Articol de Andrei Crăiţoiu, Liviu Manolache  —  marţi, 07 august 2018

Atacantul Harlem Gnohere, 30 de ani, a marcat duminică seară o "dublă" în meciul FCSB - Poli Iași, 4-0, şi a ajuns la 40 de reuşite în 92 de meciuri jucate în Liga 1.

TOP MARCATORI STRĂINI PENTRU STEAUA ÎN LIGA 1

Jucători străini cu peste 40 de goluri în Liga 1

FCSB nu trebuie să mai caute atacant! Îl are pe Harlem Gnohere, acesta face senzație la fiecare meci în care e trimis pe teren de Nicolae Dică. După ce a suferit o operație de hernie inghinală care l-a ținut departe de antrenamente aproape două luni, "Bizonul" s-a întors în forță pe teren. Cu cele două goluri marcate în poarta lui Cobrea, francezul de 30 de ani ajuns la 40 de reuşite pe prima scenă din România în doar 92 de meciuri, devenind al 6-lea străin din istoria Ligii 1 care atinge această cifră.

Ba mai mult, are un procentaj de un gol la 2,3 meciuri, fiind al treilea cel mai eficient străin din istoria campionatului intern care a înscris de cel puţin 30 de ori, după Hamza Younes şi Wesley Lopes!

Vârful roş-albaştrilor a marcat deja de trei ori pentru FCSB în primele trei runde și s-a impus printre favoriţii la câştigarea titlului de golgeter, pe care l-a adjudecat şi la finalul stagiunii precedente. Ar fi doar pentru a 9-a oară când un jucător termină cel puţin două sezoane la rând în fruntea clasamentului golgeterilor, ultimul performer fiind Gică Craioveanu, în urmă cu 23 de ani.

Ba mai mult, ar fi abia al 2-lea din istoria roş-albaştrilor, precedentul consemnându-se în urmă cu mai bine de jumătate de secol, în 1961-1962, când "Profesorul" Constantin bifa al 3-lea titlu consecutiv! 

TREI PERFORMANȚE REUȘITE DE GNOHERE

1. E primul străin care marchează în Derby de România pentru ambele: două goluri pentru Dinamo şi unul pentru FCSB.
2. E cel mai bun marcator străin pentru FCSB în meciurile din cupele europene: 5 goluri
3. E primul golgeter străin din istoria FCSB, trofeu cucerit la finalul sezonului 2017-2018

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.