ACS Poli a cerut miercuri la Tribunalul Timiş intrarea în insolvenţă. Clubul speră să amâne astfel datoriile urgente către foştii angajaţi. Dacă cererea e acceptată se va intra în proces de reorganizare, altfel echipa bănăţeană poate avea soarta Rapidului: falimentul.
update
Radu Birlică, președintele clubului, a oferit noi detalii cu privire la insolvența echipei.
"Avem obligativitatea ca până in aprilie, mai, la anul, să avem planul de reorganizare aprobat. Avem drept de promovare, am un an de zile ca administrator special la Rapid, credeți-mă. E desemnat deja un administrator judiciar... dacă AGA mă votează pe mine, o să rămân eu, dacă nu, va fi altcineva.
Clubul e acum protejat de litigii. Planul propus protejează tot ce e salariat acum din momentul declarării insolvenței. Prima dată trebuie plătit statul și jucătorii. Nu putem să acumulăm datorii curente. Noi dorim să scăpăm clubul, nu să-l falimentăm", a declarat Radu Birlică.
Știrea inițială
Dosarul a fost deschis la Secţia a II-a Civilă din cadrul Tribunalului Timiş şi poate fi vizualizat AICI.
Conform unor surse din cadrul clubului, dacă ACS Poli intră în insolvenţă clubul mai poate supravieţui teoretic câteva luni.
Perspectivele nu sunt însă roz pentru formaţia pregătită de Ionel Ganea. ACS Poli a pierdut mai multe litigii cu foştii jucători, dar şi cu foşti antrenori. Doi dintre aceştia s-au îndreptat de asemenea spre instanţa din Timiş. E vorba de Petru Ţurcaş, fost antrenor, şi Adrian Blaj.
De asemenea, conform tmsport.ro, fundaşul Bogdan Străuţ a lipsit de la Constanţa, meci pierdut cu 1-4, tocmai pentru că s-a îndreptat către comisiile FRF.
Radu Birlică, preşedintele clubului, nu a putut fi deocamdată contactat pentru a explica decizia de intrare în insolvenţă, în timp ce primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nu a dorit să comenteze situația, fiind totodată și în concediu. "Sunați-l pe domnul Birlică", a fost răspunsul edilului.
{{text}}