FCSB s-ar fi înțeles cu fostul fundaș dinamovist Ante Puljic (30 de ani) și ar fi trebuit să perfecteze mutarea după meciul de astăzi cu Hajduk, din turul III preliminar al Europa League, dar jucătorul a fost DETURNAT de Mircea Rednic, care îl va aduce la echipa sa, Al Faisaly, în Arabia Saudită.
Gigi Becali a dezvăluit după duelul cu croații, 0-0 (Detalii AICI), că Puljic va semna cu Al Faisaly. "Îl așteptam la mine acasă, așa ne înțelesesem. Apoi m-a sunat un avocat și mi-a spus că se duce la Rednic, că îi trebuie fundaș în locul unuia accidentat. Nu am chef să mă mai gândesc la asta. Era vorba să vină un fundaș central, o mie de negocieri, dar ați văzut despre ce e vorba", a declarat Gigi Becali la TV Digi Sport.
Fanatik anunțase în cursul zilei de azi că Ante Puljic urma să semneze cu FCSB un contract pe următoarele două sezoane, cu un salariu de 15 mii de euro lunar. Gigi Becali părea să fi găsit astfel soluția ideală pentru înlocuirea lui Mihai Bălașa, jucător criticat dur pentru prestațiile din acest debut de sezon, dar acum totul a căzut.
Puljic a mai fost dorit de Becali și după plecarea de la Dinamo, în 2016, dar cele două părți nu s-au înțeles la detaliile financiare.
Ante Puljic a evoluat 28 de meciuri pentru Dinamo în sezonul 2015/2016, fiind împrumutat atunci de la Gent. Acum este liber de contract după despărțirea de rușii de la Tom Tomsk.
{{text}}