Tenis

SIMONA HALEP LA MONTREAL // Organizatorii de la Rogers Cup au reacționat după izbucnirea Simonei Halep: "Avem mâinile legate"

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 11 august 2018

Simona Halep, locul 1 WTA s-a plâns după victoria cu Caroline Garcia (6 WTA), scor 7-5, 6-1, de programul încărcat de la turneul de la Montreal (Detalii aici).

După plângerile Simonei Halep, organizatorii turneului de la Montreal au reacționat și susțin că nu au avut ce să facă.

"În cazul Simonei Halep, care a câștigat turneul din 2016, știm că este una dintre favoritele publicului. Vrem s-o facem să se simtă cât mai bine. Dar, din cauza unor constrângeri, azi nu am reușit.

Simt că avem mâinile legate. Înțeleg reacția ei, pentru că este concentrată pe pregătire și pe recuperare și ar fi vrut ca lucrurile să fie altfel. Dar, în același timp, noi nu o vom pune pe Halep să joace pe arena «National Bank» (n.r. al doilea stadion din complex). A trebuit să lucrăm cu ce am avut la dispoziție", a declarat Valeri Tetreault, directorul de comunicare de la Rogers Cup, potrivit presei din Canada.

Simona Halep a fost nevoită să joace două meciuri într-o zi, cu Anastasia Pavlyuchenkova și Venus Williams. În plus, Simona va avea doar câteva ore pauză între meciul cu Caroline Garcia, terminat azi la ora 03:10, ora României, și meciul cu Ashleigh Barty, care va începe azi la ora 20:00, ora României.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.