Cristiano Ronaldo a jucat azi în premieră la Juventus, care a învins echipa U21 bianconera cu 5-0 în satul familiei Agnelli.
Villar Perosa e mică localitate de 4.000 de locuitori situată la 60 de kilometri de Torino, spre stațiunea alpină Sestriere. E satul familiei Agnelli.
Aici se încheie an de an pregătirea noului sezon bianconero, Juventus jucând un amical de prezentare în fața echipei Primavera a clubului piemontez. La Villar Perosa a debutat azi Cristiano Ronaldo.
Șut sub transversală
Pentru el, cele 5.000 de bilete s-au epuizat în câteva ore și micuțul stadion "Gaetano Scirea" a fost arhiplin. Și tot pentru el, au fost mobilizați 500 de agenți de securitate și 100 de voluntari.
Cel mai scump jucător cumpărat vreodată de Juve, 117 milioane de euro, a marcat cum a început meciul. În minutul 8, lansat de Bernardeschi, portughezul a dejucat pasul la ofsaid al adversarilor și, singur cu portarul, a trimis mingea sub transversală. S-a încheiat 5-0.
"Îți promit că nu-mi voi supăra mama"
La marginea terenului, o mulțime de copii. Unul avea un mesaj în spaniolă: "CR7, te rog, pot să am tricoul tău? Îți promit că voi învăța și nu-mi voi supăra mama".
Pe gazon, chiar și cu atâția stewarzi în jur, tot au intrat mai mulți fani. Un copil și-a făcut un selfie cu lusitanul. Dar un tânăr l-a îmbrățișat puternic. Nu prea i-a plăcut lui Cristiano. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine.
Echipa de start a lui Juventus: Szczesny - Cuadrado, Bonucci, Chiellini, Alex Sandro - Bentancur, Emre Can - Bernardeschi, Dybala, Douglas Costa - Ronaldo
Au marcat în victoria cu Juventus B: Ronaldo '8, Capellini (autogol)'18, Dybala '31 '40, Marchisio '53
{{text}}