Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Ilie Năstase continuă războiul de la distanță cu Serena Williams: "Dacă cineva e gras, e gras. E vina noastră?!" + sfat pentru Simona Halep: "Retrage-te de la Cincinnati!"

FOTO: Ștefan Constantin

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 13 august 2018

Simona Halep (1 WTA) s-a impus în finala turneului de la Rogers Cup, după ce a învins-o dramatic pe Sloane Stephens, locul 3 WTA, scor 7-6, 3-6, 6-4 (Detalii aici).

Fostul lider mondial Ilie Năstase (72 de ani) o sfătuiește pe Simona Halep să se retragă de la Cincinnati, turneu care începe în această săptămână. 

"E bine să mergi la US Open cu niște turnee câștigate, mai ales că anul trecut n-a avut o performanță bună acolo, dar ar fi bine să se retragă de la Cincinnati, e greu când ajungi până în finală să o iei imediat de la capăt. Eu am văzut-o obosită pe Simona, asta e părerea mea", a declarat Năstase, la Pro X. 

Fostul tenismen a oferit o replică și pentru Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, cel care s-a luat de Ion Țiriac după ce românul a jignit-o pe americancă, numind-o "grasă": "Dacă cineva e gras, e gras. E vina noastră?! Nu e vina noastră!", a adăugat Năstase.


"Este puţin mai în vârstă pentru un atlet de top, însă asta nu contează pentru că, exact cum se întâmpla cu Roger Federer la 36 de ani, ea poate să joace tenis! Ion Ţiriac ar trebui să respecte asta. Când abia ai devenit mamă e normal să ai puţin peste greutatea normală. Însă Serena şi-a îmbunătăţit considerabil forma faţă de momentul revenirii, la Indian Wells şi Miami. Este într-o formă mult mai bună acum. Atunci era prea devreme pentru o revenire în adevăratul sens al cuvântului"

Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams (36 de ani)

Citește și: Dominația româncei e contestată de omul din spatele Serenei Williams: "Aproape nimeni nu știe cine e lider mondial acum"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.