Liga 1

Becali e categoric în cazul lui Dennis Man: "Lumea a înnebunit și eu speculez asta! Nu vreau să vă tulbur mințile cu gândirea mea"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 13 august 2018

Gigi Becali, patronul FCSB, a vorbit despre Dennis Man, atacantul de 19 ani al roș-albaștrilor despre care GSP.RO a scris că AS Roma negociază în aceste zile (Detalii aici).

Becali a declarat că Man nu va fi vândut în acest moment, indiferent de ofertă, și este sigur că va obține o sumă impresionantă în schimbul jucătorului adus de la UTA în 2016 pentru 400.000 de euro.

"La ora aceasta, Man nu poate pleca nici pentru 15 milioane de euro, chiar dacă sunt oferte apropiate de această sumă. Nu vreau să-l dau! Lumea zice că mint și că sunt nebun. Dacă nu-l vând pentru 15 milioane, înseamnă că vreau mai mult.

Jucătorii tineri de la Steaua nu vor pleca decât pentru sumele pe care merită să plece. Eu vând fotbaliști, nu români. Nu contează naționalitatea. Pe toți cei pe care i-am dat i-am vândut la suprapreț. Man nu e de vânzare! Are doar 19 ani și încă nu e șlefuit. Nu e aur, argint sau diamant încă.

Nu are rost să vorbim. Gândirea mea e mai avansată decât a voastră. Nu vreau să vă tulbur mințile, să vă smintesc. Ar fi păcat și ar zice lumea că sunt nebun. Piața a înnebunit și eu speculez nebunia oamenilor. Nu mai sunt sănătoși și plătesc sume mari pe jucători", a declarat Gigi Becali la Pro X.

Citește și: FCSB schimbă strategia! Becali anunță că un fost jucător revine pentru a ajuta defensiva: "Semnăm pe un an"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.