Real Madrid, câștigătoarea Champions League, și Atletico Madrid, deținătoarea Europa League, vor juca miercuri, de la ora 22:00, în Supercupa Europei. Patru echipe iberice, Real, Atlético, Barcelona și Sevilla au cucerit 21 din cele 30 de trofee europene puse în joc în perioada 2008-2018.
Supercupa Europei continuă traseul pe continent. După Praga, Cardiff, Tbilisi, Trondheim și Skopje, meciul dintre câștigătoarele Champions și Europa League se va derula mâine la Tallin, în capitala Estoniei. Pe un stadion cu numai 13.000 de locuri.
Față în față, Real și Atlético. Derbyul Madridului la 2.893 de kilometri. Va fi cea de-a 9-a Supercupă cucerită de o echipă spaniolă în ultimul deceniu. În perioada 2008-2018, doar patru formații din LaLiga, Real, Atlético, Barcelona și FC Sevilla, au adunat 21 din cele 30 de trofee continentale disputate.
Dacă învinge Real, albii vor avea 5 victorii în Supercupă, egalând Barcelona și Milan pe prima poziție a cluburilor cu cele mai multe trofee. Dacă bate Atlético, trupa lui Simeone va urca pe locul 4, cu 3 succese, la fel ca Liverpool.
Hațegan, rezervă la Tallin
Supercupa de mâine va fi arbitrată de o brigadă poloneză, condusă de Szymon Marciniak, care a dirijat două partide la Mondial. Al 4-lea arbitru va fi Ovidiu Hațegan.
Supercupa Europei în ultimii 10 ani
3 Real Madrid
3 Barcelona
2 Atlético
1 Bayern
1 Zenit
Liga Campionilor în ultimii 10 ani
4 Real Madrid
3 Barcelona
1 Bayern
1 Chelsea
1 Inter Milano
Europa League în ultimii 10 ani
3 Atlético
3 FC Sevilla
1 Man. United
1 Chelsea
1 FC Porto
1 Șahtior
- Real Madrid - Atletico Madrid va fi în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și LookPlus și liveTEXT pe GSP.RO.
{{text}}