Tenis

WTA CINCINNATI // Serena Williams nu se regăsește! Eliminată în turul II de la Cincinnati după un meci spectaculos

FOTO: REUTERS

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 15 august 2018

Serena Williams (36 de ani, 27 WTA) a părăsit în această dimineață turneul Premier 5 de la Cincinnati. Americanca a fost învinsă în turul secund de cehoaica Petra Kvitova (28 de ani, 6 WTA), scor 3-6, 6-2, 3-6, după două ore de joc.

Petra Kvitova a fost intangibilă în primul set. A servit perfect, iar Serena nu a avut nicio șansă la retur, unde nu și-a creat nici măcar o minge de break. Cehoaica a fost cea care a dominat ostilitățile, a reușit două break-uri și s-a impus cu 6-3, după 34 de minute.

Setul secund a adus o schimbare în jocul fostului lider mondial. Serena a micșorat numărul greșelilor neforțate și a încercat să-și impună jocul agresiv cu care a destabilizat atâtea adversare de-a lungul anilor. Americanca a jucat excelent și și-a adjudecat secvența secundă la 2.

Deși a făcut break devreme și în setul decisiv, Serena nu a mai putut menține același ritm. Petra Kvitova a recuperat break-ul și a dominat meciul până la final, impunându-se în final cu 6-3, la cea de-a doua minge de meci avută.

În optimi, Kvitova se va duela cu Kristina Mladenovic (57 WTA).

După ce a pierdut finala de la Wimbledon în fața lui Angelique Kerber (4 WTA), Serena Williams a suferit cea mai usturătoare înfrângere din întreaga carieră, 1-6, 0-6 în fața britanicei Johanna Konta (48 WTA) în primul tur de la San Jose. Acum, americanca pierde din nou devreme și nu are liniște cu două săptămâni înainte de startul US Open, al patrulea turneu de Mare Șlem al anului. 

Vezi și:  Simona Halep a aflat ora de disputare a meciului de debut de la Cincinnati

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.