Tenis

ATP CINCINNATI // Victorie importantă pentru Marius Copil: a zdrobit fostul număr 16 ATP în primul tur de la Cincinnati » Adversar de TOP azi, în turul secund

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 15 august 2018

Marius Copil (27 de ani, 92 ATP), singurul jucător român aflat pe tabloul masculin de la Cincinnati, a reușit o victorie deosebit de importantă în primul tur al turneului Masters 1000 din Statele Unite.

Românul l-a învins în primul tur pe neamțul Philpp Kohlscreiber (34 de ani, 35 ATP, fost număr 16), scor 6-4, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 11 minute.

Venit din calificări, Copil a jucat fără trac în fața neamțului, la chiar prima lor confruntare directă. Un break a fost de ajuns în primul set pentru Copil, care s-a impus cu 6-4 în 34 de minute.

Manșa secundă a fost dominată și cu mai multă autoritate de jucătorul nostru. Impecabil la serviciu, unde a anihilat mingile de break din game-ul inaugural, Copil a făcut două break-uri și s-a impus cu 6-2, calificându-se în turul II la Cincinnati.

Azi, Copil își continuă campania de la turneul american. De la ora 18:00, în direct la TV Digi Sport 4, românul îl înfruntă pe croatul Marin Cilic (29 de ani, 7 ATP), campion la Cincinnati în 2016.

Vezi și:  Simona Halep a aflat ora de disputare a meciului de debut de la Cincinnati

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.