Fotbal   •   Liga 1   •   DEZVĂLUIRI

EXCLUSIV Misterul concedierilor lui Râmniceanu și Patrick Petre: povestea GENȚII CU BANI din casa de pariuri » Sepsi: “Am auzit și noi de pariuri”

Articol de Costin Ștucan   —  miercuri, 15 august 2018

Povestea următoare a ajuns în redacția Gazetei din mai multe surse, jucători și conducători, de la cluburile Dinamo, Viitorul și Sepsi Sfântu Gheorghe. Pe scurt, povestea spune așa: 

“În aprilie, înainte de meciul cu Poli Timișoara, conducerea clubului Sepsi a aflat că doi dintre jucătorii săi, Victor Râmniceanu și Patrik Petre, au fost surprinși într-o casă de pariuri din oraș, având asupra lor 36.000 de lei noi. Cei doi încercau să parieze pe un gol primit de echipa lor. Sepsi a hotărât să le rezilieze contractele cu efect imediat și a folosit informația despre o filmare pentru a-l împiedica pe Râmniceanu să mai ceară 60.000 de euro, drept clauză de reziliere”.

Neoficial, escapadă. Oficial, accidentați

Dacă istoria de mai sus, relatată în ultimele luni de mai mult de cinci surse, era reclamată de conducerea lui Sepsi la comisiile FRF, Râmniceanu și Petre ar fi fost suspendați pe termen lung. Șefii clubului din Sfântu Gheorghe, spun sursele, au preferat să o rezolve intern.


Dar cum putea fi justificată rezilierea contractelor a doi fotbaliști în plin sezon, imediat după începerea play-outului, în condițiile în care Râmniceanu - proaspăt campion al României - abia semnase de trei luni?



Victor Râmniceanu, în tricoul lui Sepsi, în cele trei luni petrecute la club. Sursă: GSP

Informațiile despre episodul din casa de pariuri începuseră să se scurgă din club spre ziariști. Pe 4 aprilie, la două zile după meciul cu Poli Timișoara (2-2) în care cei doi nu au jucat, publicația brașoveană Monitorul Expres scria că “Râmniceanu și Petre au călcat pe bec. Ambii au fost scoși din lot după o escapadă. Cel mai probabil, celor doi li se va propune rezilierea contractelor”.

Câteva ore mai târziu, pe site-ul clubului a apărut următorul anunț:


“Sepsi OSK a ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractelor lui Patrick Petre şi Victor Râmniceanu, din moment ce jucătorii au suferit accidentări şi vor fi nevoiţi să stea o perioadă în afara terenului”.

Practic, doi fotbaliști importanți (Râmniceanu fusese titular în toate cele 6 meciuri de la semnarea contractului în ianuarie 2018, Petre ratase doar două meciuri din cele 29 jucate de Sepsi în acel sezon) nu mai erau așteptați să se recupereze, ci își terminau brusc contractele în plin sezon din cauza unor accidentări despre care presa nu fusese informată.

Patronul: “Nu au fost cu capul la fotbal”

Un astfel de caz este extrem de rar întâlnit în fotbalul profesionist, de aceea Gazeta a decis să-i contacteze oficial pe cei implicați în acest episod bizar.

Antrenorul lui Sepsi, Eugen Neagoe, spune că “lucrul cel mai important în luarea deciziei a fost evoluția lor. Am avut așteptări mult mai mari de la ei. Râmniceanu nu a avut evoluțiile pe care le așteptam. Nu a greșit flagrant, dar în jocurile cu Steaua și cu Craiova putea să facă mai mult la golurile primite. Patrik se pregătise bine în iarnă, dar evoluția lui nu a fost cea pe care am dorit-o. Ce au făcut ei în timpul liber, e altceva. Da, Petre era lovit la genunchi, Râmniceanu avea și el probleme medicale”.



Râmniceanu primește ultimul său gol în tricoul lui Sepsi, în egalul cu Voluntari din martie 2018. Sursă: GSP

Neagoe nu a vrut să comenteze informațiile legate de pariuri.

Patronul Laszlo Dioszegi era în concediu, dar a acceptat un scurt dialog în care a vorbit despre lipsa de implicare profesională a celor doi fotbaliști:

  • De ce au fost dați afară Râmniceanu și Petre?
  • Asta trebuie să-l întrebați pe domnul Bokor, eu la echipă nu prea mă bag sau nu mă bag absolut deloc.
  • Povestea cu pariurile a ajuns la urechile dumneavoastră?
  • (Ușor ezitant). Ăăăăă, adevărat e că părerea mea personală este că nu cred că a fost cu pariuri. Ei mai mult s-au plimbat în oraș, nu au fost cu capul la fotbal. Pot să spun așa.
  • Dar filmarea ați văzut-o?
  • Întrebați-l pe domnul Bokor, el o să vă dea toate detaliile pe care le știe.

Bokor: Am auzit și noi de pariuri”

Bokor Janos este directorul sportiv de la Sepsi. În dialogul cu reporterii Gazetei a recunoscut că accidentarea lui Râmniceanu a fost un artificiu de PR pentru a justifica rezilierea:

“Pe Râmniceanu l-am adus cu surle și trâmbițe. Era portarul campioanei, dar din păcate nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre. Avea un salariu mare față de realitatea echipei. Am decis împreună cu Eugen să mergem pe varianta băieților noștri care au fost mai concentrați, mai cu capul la treabă. El a venit puțin cu aere de la Viitorul. Noi l-am respectat. A avut și șanse, dar și greșeli cu Steaua și Craiova. În plus, avea o greutate pe care nu a putut să o regleze”.

Descrierea unui fotbalist dezinteresat i-a făcut-o oficialul lui Sepsi și lui Patrick Petre: “Am tras de el, am vrut să-l reinventăm. Din păcate nici el nu are căpuțul la fotbal. Visează. Are alte gânduri. Nu am reușit să-l aducem din nou în fotbal, dar accidentarea lui a fost reală. La el, da”.



Patrick Petre, schimbat de Eugen Neagoe în înfrângerea cu FCSB. Sursă: GSP

Bokor Janos spune că Sepsi nu a avut nicio filmare cu cei doi într-o casă de pariuri: “Da, zvonuri despre pariuri au ajuns și la noi. Noi nu suntem, însă, polițiști, nu avem dovezi”.

Patrick Petre nu a putut fi contactat. El joacă acum la Poli Iași sub comanda lui Stoican, fostul coleg de echipă al tatălui său.

Victor Râmniceanu este liber de contract. El susține că “la Sepsi nu ne-am mai înțeles. Nu eram niciun eu fizic sută la sută. Am avut ceva la inghinali, nu erau nici ei mulțumiți. Nu are nicio treabă cu pariurile plecarea mea. Nu are nici cea mai mică legătură”.

Portarul a cerut la final să afle cine sunt sursele, lucru refuzat de reporterii Gazetei.

CINE SUNT CEI DOI

Patrick, talent irosit în cazinouri

Fiul lui Florentin Petre, Patrick (21 de ani), a fost considerat una din marile speranțe ale clubului Dinamo, înscriind acum doi ani un gol în derbyul cu FCSB. Viața sa extrasportivă l-a împiedicat, însă, să progreseze. În ultimii ani, Petre junior a apărut în mai multe filmări în săli de jocuri și în cazinouri. Surse din clubul Dinamo vorbesc despre un anturaj nefericit și despre o dependență de pariuri. Petre este unul dintre fotbaliștii lui Dinamo care, sub influența alcoolului, au produs incidente în avionul naționalei de tineret, în martie 2017. Tatăl său, Florentin Petre, declara recent: “O să stau de vorbă cu el, o să-l întreb dacă mai joacă fotbal, dacă se apucă de băutură, de păcănele, de cazinouri… Și viața lui se duce în doi-trei ani. Ori se trezește acum, ori asta este, ce pot să-i fac?”

 VEZI AICI FAZELE ÎN CARE RÂMNICEANU GREȘEȘTE ÎN FCSB - CHIAJNA 4-0

Poreclit “Butoane”, de la păcănele

Victor Râmniceanu (28 de ani) este campion al României cu Viitorul în 2017, însă portarul titular al lui Hagi a fost dat afară, surprinzător, la începutul lui 2018. Explicația oficială a fost că Râmniceanu a dorit să plece. Neoficial, Hagi și colaboratorii săi știau de ceva vreme despre problemele lui Râmniceanu cu jocurile de noroc.

Finul lui Florin Cernat, fostul portar de la Dinamo, Chiajna, Otopeni și Severin era poreclit “Butoane” la Viitorul din cauza pasiunii pentru păcănele și chat. Sursele susțin că el cerea bani în avans de la club, dar apoi a fost surprins în City Park Mall la cazino, unde numerele lui favorite erau 17, 4 și 20. Numele lui Râmniceanu a apărut și într-un meci suspect din 2014, FCSB - Chiajna 4-0, în care portarul și-a băgat mingea în poartă la șutul lui Chipciu. “Nu suntem legaţi la ochi să nu vedem ce se întâmplă. E posibil orice, poate s-a jucat la pariuri, nu-mi dau seama”, a declarat Mircea Minea, primarul din Chiajna, la final.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.