Preparatorul fizic italian Riccardo Proietti, de la Gaz Metan, a dezvăluit ce planuri are Mediașul în acest sezon și de ce a acceptat să lucreze în România după experiențe la un nivel net superior.
A câștigat acum un deceniu titlul în Bundesliga cu Bayern, atunci când Ottmar Hitzfeld era antrenor la trupa din Munchen. Cu 20 de ani de experiență în munca de preparator fizic, a mai activat la cluburi din Italia natală, la Pescara, la Udinese, la Empoli, apoi în Elveția, la Grasshoppers Zurich. Iar acum este la Gaz Metan!
Italianul Riccardo Proietti, 49 de ani, a acceptat să lucreze în acest sezon cu formația ardeleană. Munca sa a început să se vadă, semn că poate mișca lucrurile spre direcția bună.
Mediașul a fost pe locul 1 după etapa a treia, dar eșecul de acasă cu FCSB (1-3), după ce Gazul a condus în prima repriză, i-a coborât pe ardeleni pe 5.
- Mister Proietti, ați lucrat la Bayern Munchen, ați luat titlul cu Hitzfeld, cum de-ați ajuns la Mediaș?
- Îmi plac aventurile. A contat foarte mult prezența la echipa din Mediaș a lui Mihai Teja, cu care am sudat o relație specială. Am deschis un nou capitol în viața mea. Nu întotdeauna poți activa la marile cluburi ale lumii sau în marile campionate. Uneori, e interesant să vii și într-o țară nouă. Munca e frumoasă oriunde pe acest glob! Este o oportunitate, o provocare.
- Cât de motivat sunteți?
- Nu întotdeauna îți sosește oferta de vis pe care ți-o dorești la momentul potrivit. Și-atunci îți focusezi forțele la formația unde ești. Fiindcă așa e profesionist. OK, am venit aici, în România, încerc să construiesc ceva, am încropit o sală de gimnastică, ne antrenăm și afară și punem cărămidă peste cărămidă. Dar știi ce e cel mai important?
- Ce?
- Faptul că-i vedem, mai întâi, fericiți pe jucători după antrenamentele cu mine, cu Mihai, cu staff-ul nostru. Apoi, s-a văzut și-n meciurile precedente că ne țin puterile. Vorbim cu toții aceeași limbă și înfruntăm realitatea, noi provocări.
"Nu există baghetă magică"
- În vară ați mai avut și o altă oportunitate, de la naționala Emiratelor Arabe Unite.
- Am avut un fel de propunere din țările arabe, dar nu s-a putut în paralel cu munca de la club. Acum, prioritatea mea este Gaz Metan.
- Ce puteți obține rapid la Mediaș? În sensul să se vadă exact munca dumnevoastră.
- Ceea ce face diferența la finalul unei zile de lucru sau al unui meci este calitatea fotbalistului. Eu nu pot face minuni, antrenorul, la fel, nu are o baghetă magică, doar ajutăm, susținem pe umeri, ca să vorbim metaforic, valoarea individuală a fiecărui jucător. Și se adună fotbalist cu fotbalist și ia naștere echipa.
"Talentul e nimic fără pregătire"
- Totuși, una e să lucrezi cu Ribery, cu Lahm, alta cu cei de la Gaz Metan, cu tot respectul.
- Dar chiar dacă lucrezi mai mult, iar efortul este mai mare, dacă fotbalistul tău care nu este acum la un nivel ridicat este dispus să muncească după metodele tale, atunci poate ajunge unul de top. În ziua de azi, talentul e nimic fără pregătire fizică. De asta sunt conștienți și cei născuți cu talent divin în sport.
În epoca Bayern, alături de Lahm, unul dintre liderii bavarezi
- Ați fi putut lucra cu Mihai Teja și la Dinamo? Apăruse această discuție.
- Puteam să mai lucrăm împreună, însă nu la Dinamo, ci când a fost el la U Cluj. Doar că eu atunci aveam angajament cu naționala Qatarului, nu puteam părăsi acel contract.
De la Weah la Torreira
- Care este fotbalistul care v-a impresionat cel mai mult în carieră?
- Oho, sunt mulți. Totuși, un om care m-a impresionat în mod deosebit a fost George Weah, la Al Jazeera. (râde) Fiindcă a fost un talent combinat cu profesionalism desăvârșit a ajuns președintele Liberiei. Era absolut impresionant. Și când am lucrat cu el era deja la o etate, 35-36 de ani, care l-a îndepărtat de Serie A sau de marile campionate, cu toate că avea o pregătire fizică, spun eu, ce i-ar mai fi permis să evolueze două sezoane la cel mai înalt nivel.
- În afară de Weah?
- Luca Toni, Ribery, Van Bommel. Mașini! Pe care trebuia doar să le bagi cheia și să le pornești. Și-n Italia am lucrat cu un fotbalist deosebit, mă refer aici la Lucas Torreira, care a ajuns de la Pescara, acolo unde am fost împreună, la Arsenal Londra. Un băiat care a urcat pas cu pas în carieră, cu o muncă cinstită, corectă. Important e să ai calitate. Fotbalul îl ai în sânge, noi, cei din staff, încercăm doar să punem piesele ca să definitivăm opera.
"Băieții se depășesc zilnic"
- Cum ați vrea să se desfășoare lucrurile la Mediaș?
- Nu lucrez singur aici, cum n-am lucrat singur nicăieri. E o muncă de echipă, cu staff-ul tehnic, cu cel medical, fiecare încearcă să-și facă treaba. Nu promit să fac din Gaz Metan Bayern Munchen, însă vreau să pun umărul la crearea unei formații care să impresioneze în Liga 1 ca pregătire. De restul se ocupă antrenorii, jucătorii.
- De cine vă place la Gaz Metan?
- Sunt mulți jucători care au calitate, important e că toți sunt însetați de pregătire fizică. Ne mai amuzăm între noi, băieții zic că vor să fie Rambo! Asta și pentru că facem niște antrenamente deosebite, dar vă spun sincer că toți sunt deschiși pentru a face pregătire. Nimeni nu critică, toți muncesc. Da, sunt multe de făcut, multe de depășit, însă îmi place că băieții se depășesc zilnic, vor mai mult de la ei.
"Au devenit mai duri cu ei înșiși"
- Cum răspund jucătorii la ce le predați?
- La început, e mai greu, e o luptă cu tine însuți. Dar facem zilnic exerciții noi, le modificăm, încercăm să găsim combinația perfectă, pentru ca toți, la un loc, să crească sub stresul psihologic și să devină mai puternici. Fizic și psihic. Pentru ca în meci întregul corp să fie capabil să ia decizia corectă în stresul psihologic.
- Sunteți un profesor dur, adică să-și depășească limitele?
- Nu sunt dur cu ei. Mi-a plăcut că ei au devenit mai duri cu ei înșiși, să ceară mai mult de la corpul lor. Ei își impun limite mai înalte, mai e spațiu destul pe care să-l umple. Fiecare om, în orice sport, are potențial uriaș să-și forțeze limitele, trebuie doar să găsești metoda potrivită pentru a-l susține.
Alături de Ribery, care l-a marcat pe italian
Ce șanse au la Europa
- Ar fi un vis ca Gaz Metan să ajungă să se lupte pentru cupele europene?
- Totul depinde de jucători. Dacă ajungi să ai mulți fotbaliști de calitate dispuși la efort, aș spune că sunt șanse. Dacă apar accidentări, dacă se micșorează numărul fotbaliștilor de calitate, atunci aș spune că nu. Eu nu ocolesc răspunsul, mi-aș dori să ajungem la acel nivel, însă nu pot vedea în viitor. Cred că va fi foarte, foarte greu, deși nu imposibil.
- Care e favorita dumneavoastră?
- Chiar n-am o echipă anume.
- Cum așa?
- Și când eram mic, îmi plăcea una sau alta, în funcție de fotbalul pe care-l arăta pe teren. Nu m-am atașat niciodată de una anume. z
"Știu că nu lucrez la un club mare, dar piesele de puzzle pot fi puse cap la cap pentru a crea o echipă veritabilă, alături de colegii de la echipă. Cu cât provocarea e mai mare, cu atât bucuria e mai mare.
Cea mai mare satisfacție a mea, aici, este să jucăm un fotbal frumos și veritabil din punct de vedere fizic. Știu să lucrez și cu jucătorii în vârstă, și cu cei tineri. Ultimii au mai mult spațiu de oferit, sunt mai deschiși, dar la Mediaș am întâlnit buni din ambele categorii. Uite, Marius Constantin se pregătește ca un tigru, e un exemplu pozitiv pentru toți!
La fotbaliștii tineri e mai ușor să vezi într-un an, doi schimbări mari care să-ți ia ochii. Iar bucuria e deosebită, ca atunci când crești un copac sau o floare.
În Italia, am auzit de cluburile mari din România, nu și de Gaz Metan, dar viața îți oferă surprize. Mi-a plăcut de la început proiectul celor din Mediaș și m-a atras din prima.
Facem teste permanent pentru a vedea cât de mult putem împinge limitele și optimiza performanțele. Nu lucrăm niciodată după ureche, ci schematizat"
Riccardo Proietti
Alături de George Weah, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai planetei, la finele anilor ‘90
HOBBY / Kilometri întregi de plimbare
Italianul a mărturisit că a început să cunoască Mediașul și împrejurimile în cele aproape două luni de România. "Îmi place să explorez împrejurimile. O iau așa pe jos, ajung în centru sau printr-o pădure din apropiere. Îmi place să descopăr oamenii, locurile, să mă umplu de energie pozitivă. Parcurg mulți kilometri de plimbare. Sunt pentru prima oară în țara dumneavoastră și-aș minți să spun că știam prea multe despre această țară", a comentat Proietti.
COLABORARE / Lui Teja nu i-a venit să creadă
Antrenorul Mihai Teja a fost cel ce a insistat ca Riccardo să sosească la Mediaș: "Am căutat foarte mult un preparator fizic de calitate. Chiar vorbeam și cu cei din conducere. Și-am avut, la un moment dat, inspirația să-l sun pe Riccardo Proietti. Noi eram prieteni de multă vreme, voiam să văd ce face, dacă e sănătos și dacă-mi poate propune un nume de preparator bun. Vorbeam de cu totul alte treburi, când am avut o inspirație, zic eu, de zile mari: «Auzi, dar tu ce faci, n-ai vrea să lucrezi cu mine?!». M-a izbit când mi-a spus: «Da, cum să nu!». «Riccardo, sincer, chiar poți?». Nu-mi venea să cred că e liber. Nu mă așteptam să-l pot aduce, e un mare profesionist. A așteptat două luni după naționala Emiratelor Arabe Unite, a spus că nu mai vrea să aștepte, că nu-i place să stea în afara circuitului".
{{text}}