International   •   Europa League   •   FCSB - HAJDUK SPLIT 2-1

MM Stoica anunță mutări importante: "Am stat până târziu în noapte cu Gigi și i-am explicat" + Acuză regulamentul înaintea "dublei" cu Rapid Viena

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 17 august 2018

După calificarea în play-off-ul Europa League, Mihai Stoica, managerul FCSB, a declarat că vrea doi jucători cu experiență la echipa roș-albastră, deși în trecut a refuzat revenirea lui Lucian Sânmărtean la echipă, pe motiv că era prea bătrân.  

"După meci am stat cu Mihai Pintilii, Junior Morais și Filipe Teixeira de vorbă. Un fel de sfatul bătrânilor. După aceea am vorbit târziu în noapte cu Gigi cu Vali (n.r. Argăseală). Am stabilit că ne mai trebuie unul sau doi jucători cu experiență pentru meciurile europene. Nu dau detalii despre jucători. Asta vorbiți cu Gigi Becali. Noi am terminat partida cu Hajduk cu Nedelcu, care are 21 de ani, și cu Moruțan, care are 19 ani", a declarat Mihai Stoica la TV Digi Sport.

Managerul sportiv al echipei roș-albastre a vorbit și despre dubla cu Rapid Viena, de pe 23 august, în Austria, și 30 august, la București, din play-off-ul Europa League.

"Azi dimineață, la 07:30, am urmărit meciul Rapid Viena - Slovan Bratislava (n.r. 4-0). Austriecii sunt buni, ne-o dăm cu ei. Rapid este o echipă mai bună decât Hajduk. Din cauza unui viciu, noi nu ne putem baza pe doi jucători importanți. Florin Tănase și Junior Morais vor fi suspendați. Spun viciu pentru că noi am jucat 4 meciuri în Europa League și nu putem prezenta cea mai bună echipă. În timp ce Rapid Viena are două meciuri. Cartonașele galbene ar trebui șterse după fiecare tur", a adăugat Mihai Stoica.


Citește și: Mihai Stoica nu s-a putut abține și i-a ironizat pe dinamoviști după calificarea cu Hajduk: "Jos mileurile!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.