Simona Halep (1 WTA) a pierdut aseară finala de la Cincinnati în fața olandezei Kiki Bertens, deși a avut o minge de meci în setul 2. Liderul mondial a cedat cu 6-2, 6-7 (6), 2-6, la capătul unui meci extrem de echilibrat, care a durat două ore și 9 minute.
După meci, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a analizat prestația Simonei Halep.
"Nu e o înfrângere care să ne doară așa mult. Cumva e logică. Simona a avut benzină până la mingea de meci în tie-break. Aceea a fost șansa ei. I-a spus lui Darren la consultarea de la setul doi: «Am avut șansa mea, acum nu mai pot».
Chiar nu mai poate. A făcut niște eforturi uriașe în aceste două săptămâni. Au fost zile cu câte două meciuri, a avut meciuri foarte dure în spate, dacă e să ne gândim la Pavlyuchenkova sau la Sloane Stephens. Au fost meciuri de aproape trei ore, de mare uzură psihică și fizică. Pur și simplu nu a mai putut fizic în setul al treilea și Bertens a câștigat. A fost mai proaspătă și are mai puține eforturi în această perioadă. Dar a și jucat un tenis remarcabil, a fost foarte solidă de pe fundul terenului.
Câtă vreme Simona a reușit să o miște și să o oblige pe masiva Bertens să lovească mingea din deplasare, lucrurile au mers bine pentru Simona. Apoi, obosind Simona, a început să-i dea la mână. Și de pe picioare, Bertens lovește năprasnic și ia controlul jocului.
Meciul ar fi putut să fie câștigat de Simona la mingea aceea de meci sau la finalul acela de tiebreak. Totul a depins de un fir de păr. Bertens a arătat acolo soliditate psihică la mingea de meci, mingea aceea de meci n-a greșit-o Simona, a câștigat-o Bertens! Deci, a arătat forță. A meritat această victorie", a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la TV Digi 24.
{{text}}