International   •   Campionate   •   RUSIA

Un nou scandal Rusia - Ucraina! Nu s-a întors la imn și a fost aspru taxat: "Îmi făceam rugăciunea"

Articol de Răzvan Luţac   —  marți, 21 august 2018

În weekend, Nijni Novgorod s-a impus pe terenul celor de la Soci, 1-0, într-un meci din liga a doua rusă, însă partida n-a fost lipsită de incidente

Înaintea jocului s-a intonat imnul Rusiei, iar fotbaliștii oaspeților s-au întors către stânga, unde se afla steagul țării.

Toți, mai puțin unul. Fundașul stânga Vitali Fedoriv. Ucraineanul în vârstă de 30 de ani, fost la Dinamo Kiev, a rămas cu fața înspre tribuna oficială.

Reacțiile gazdelor au fost drastice. Rețelele de socializare s-au umplut de atacuri la adresa fotbalistului. "Afară cu el de la echipă, din țară și să nu îi plătiți nici măcar o copeică (n.r. subdiviziunea rublei)", a tunat unul dintre suporterii echipei.


Reacția lui Fedoriv? "Mă rugam. Vă rog să nu amestecați sportul cu politica. Nu are legătură", a punctat apărătorul. 

Ultimul scandal de acest gen fusese iscat de croații Domagoj Vida și Ognjen Vukojevici, care au dedicat Ucrainei victoria contra Rusiei din sferturile de finală ale CM. 

Fedoriv era singurul non-rus din primul "11" al oaspeților. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.