Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAȘI

EXCLUSIV Șeful de la Poli Iași a vorbit despre cauzele conflictului Stoican - Selymes și despre relația sa cu Anamaria Prodan

FOTO: Raed Krishan

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 21 august 2018

Finanțatorul Horia Sabo neagă că Poli Iași ar trăi în acest moment doar din drepturile TV, cum afirma joi antrenorul moldavilor: ”Această sumă reprezintă doar o felie din buget”.

Foarte supărat pe conducătorii clubului, Flavius Stoican a luat foc în conferința de presă susținută joia trecută, înaintea derby-ului local cu FC Botoșani (2-1). Iar după ce l-a acuzat pe directorul sportiv Tibor Selymes că-i aduce jucători peste capul lui, a pus pe tapet și finanțarea clubului, afirmând că gruparea moldavă trăiește la ora actuală exclusiv din realizările sezonului trecut (Vezi detalii AICI). Concret, din banii primiți de la Ligă (LPF) în contul drepturilor TV. 

Gazeta l-a contactat ieri pe finanțatorul principal Horia Sabo, care a detaliat acest aspect, acceptând să vorbească, totodată, despre cauzele care au generat conflictul Stoican - Selymes, dar și despre relația sa cu impresarul Anamaria Prodan.

"Eu asigur bugetul și e peste ce s-a prognozat"


- E adevărat ce susține Stoican, cum că Politehnica s-ar baza în acest moment doar pe banii din drepturile TV?

- Flavius își face foarte bine treaba, dar pe zona de sport. Trebuie să știți că drepturile TV au fost luate la pachet cu această echipă, e normal ca echipa să funcționeze și din drepturi TV. Bugetul pe anul ăsta e asigurat de mine, în integralitate. Și este mult peste ce s-a prognozat inițial. În bugetul ăsta, o felie o reprezintă acești bani din televizarea meciurilor.



- S-a vorbit în această vară despre sponsorizări de 1,2 milioane de euro. Totuși, președintele Ambrosie spune că deocamdată el n-a văzut niciun ban!

- Nu el gestionează banii clubului, eu îi gestionez! Cred că a fost o confuzie. Banii, ca în orice companie, vin etapizat. Ideea e ca până la finalul sezonului să vină suficienți bani încât să nu existe întârzieri la salarii. Vreau să asigur liniștea, în primul rând.



- Cam greu, în fotbalul nostru...

- Da, asta e o meteahnă în toate cluburile din România sau în aproape toate. Când noi ne-am dus la Iași, nu exista o strategie financiară a clubului. Singura strategie era că "avem nevoie", în lipsa finanțării de la autoritatea locală. "A avea nevoie" nu este o strategie. Sunt două variante: creștem veniturile sau reducem cheltuielile. A doua nici nu s-a pus în discuție, fiindcă vreau ca echipa să trăiască decent. Când s-a semnat contractul de asociere s-au prezentat sursele de venit și s-a prezentat în mod explicit și modul cum vor veni banii și când. Suntem în parametrii contractuali.



- Cum apreciați evoluțiile din debutul sezonului? Ați mărit salariile, însă rezultatele nu sunt pe măsură.

- Sigur că mărirea de salarii a venit pe fondul rezultatelor bune din sezonul trecut. Dar fără mine acolo, și nu vreau să-mi aloc merite deosebite, nu se putea face treaba asta. Nu exista sustenabilitate pentru mai mult de-o lună de zile, pe logica existentă. Clubul nu putea începe campionatul sau îl începea și avea necazuri.



- Cum comentați disensiunile dintre Stoican și Selymes?

- Vreau să fac întâi o paranteză. Eu n-am dat afară pe nimeni, n-am vândut niciun jucător care nu mi-a fost dat pe lista de transferuri. Vorbesc de Platini, vorbesc de Kizito, care nici n-a fost în cantonament. Toți erau pe lista de transferuri. Asta-i treaba antrenorului, el își face strategia. Când am venit eu, în iunie, clubul n-avea o politică de transferuri, fiindcă era neclară situația financiară. Graba asta de a aduce apoi jucători și de a asigura necesarul, aici cu siguranță au apărut erori, mesaje confuze, deficiențe de comunicare. Eu parțial îi înțeleg reacția lui Flavius, care a făcut și muncă de management.



- Cum rămâne cu rezultatele?

- E clar că avem o formație în reconstrucție. Eu mă așteptam să fie greu începutul de campionat. Totuși, am așteptări mari, e o trupă bună. Luați individual jucătorii, avem valori. Colectivul va fi și el valoros când se va omogeniza. În prima repriză cu Botoșani, echipa chiar a jucat bine.



- Dacă nu erau golurile lui Andrei Cristea, nu știu dacă mai erați mulțumit...

- Da, însă și Cristea e parte din echipă. Reușitele lui au fost rodul unei munci colective. Eu am un feeling bun. Am văzut un progres, față de ceea ce a fost la 0-3 cu Sepsi. Eu am o politică de pași mici, din aproape în aproape. Nu puteam sări de la dezastrul cu Sepsi la o partidă fabuloasă.



- Ați reușit să-i împăcați pe Selymes și Stoican?

- Da, aș putea spune că da. Vă dați seama, sunt două nume importante din fotbal, cu orgolii, cu așteptări. Fiecare are viziunea lui. Selymes e nou, a venit de numai două luni, e mai grea omogenizarea. Ca-n orice colectiv, fie că vorbim de fotbal, de construcții, de presă.



- Totuși, antrenorul trebuie să aibă ultimul cuvânt asupra jucătorilor ce i se propun.

- Nu vreau să sune ca o scuză. Dar a fost timpul scurt și fiecare a încercat să-și facă treaba cum a putut în intervalul ăsta de timp. Așa îmi imaginez eu că s-a întâmplat. Eu am o comunicare bună și cu Selymes, și cu Stoican. Și cred că de acum încolo se vor armoniza și ei. Le-am cerut numai atât: să comunice în permanență.



- Stoican spunea în acea conferință incendiară de presă că pleacă din club când vrea el, nu când vreți dumneavoastră.

- Când oamenii sunt supărați spun lucruri. Se zice că nu e bine să-l asculți pe om la nervi. Nu vreau să disec acum conferința lui. Mulți mi-au spus să ies, să iau atitudine. Totuși, eu vreau să mă distanțez de un astfel de mod de lucru. Nu e sănătos deloc. Și, de felul meu, sunt mai prudent în afirmații. Nimeni n-a zis să plece Stoican, eu am încercat să-i dau siguranța că e dorit de mine, e un antrenor bun. N-am de ce să nu-mi doresc să lucrez cu un profesionist ca el. Aș vrea să lucrez numai cu oameni ca el.



- Ce e cu acest fundaș, Cedric Mongongu? A fost agreat cu Stoican sau l-ați adus tot peste capul lui?

- Încă nu e transferat, în ciuda a ceea ce s-a scris în presă. E un jucător de valoare, dar are ceva probleme fizice și încercăm să-l punem pe picioare. Dacă reușim, vom semna cu el. Și da, a fost agreat cu Stoican, toată strategia de a-l aduce la sută la sută am făcut-o împreună cu el.



- Anamaria Prodan. Spuneți-ne care e relația dumneavoastră cu ea? S-a speculat că ați vrea s-o numiți președinte la club.

- Anamaria e o prietenă de familie, apropiată. La negocierile cu Politehnica n-a avut nicio implicare. Nu m-am sfătuit cu ea niciodată. Iar ca agent, eu am lucrat și cu ea, dar și cu alți impresari. Dylan Flores a venit printr-un impresar, Mimoun adus de altul. Iar dacă ne-ați văzut împreună e pentru că suntem prieteni. Nu s-a pus problema s-o implic în treburile clubului. Dar sfaturi accept de la ea, pentru că e o competență în domeniu. A reușit într-o lume a bărbaților, e de 15 ani în fotbalul românesc. Ascult ce-mi spune, văd dacă mă ajută și iau o decizie. Am nevoie de cât mai mulți oameni din fotbal în jurul meu, pentru că eu vin dintr-un alt domeniu, sunt un outsider deocamdată. 

5.000 de eurolunar câștigă antrenorul Flavius Stoican la Iași. A primit 12.000 de euro la semnătură și are în contract o clauză potrivit căreia primește 100.000 de euro dacă e dat afară

6.000de euro lunar câștigă Andrei Cristea la Iași: 4.000 de euro baza și restul din bonusuri

Vezi și: GALERIE FOTO Andrei Cristea, ca Iniesta! Faza memorabilă la primul gol marcat împotriva Botoșaniului + borna incredibilă atinsă după "dubla" din meciul de azi


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.