Rednic crede că disputa Steaua - CFR va aduce titlul în Giuleşti
- Domnule Rednic, e gata Rapid de reluarea campionatului?
- Aştept cu nerăbdare startul ăsta! Un singur motiv de supărare am: cu toate preocupările mele de a proteja jucătorii, Bozovici s-a ales cu ruptură musculară şi pierde primele meciuri. Dar avem soluţii, o să mă gîndesc pînă la ora meciului cu U Cluj pe cine aleg dintre Perjă şi Leonard.
- Cum îi influenţează pe jucători decizia lui Copos de a continua la Rapid?
- Cred că domnul Copos a luat decizia corectă şi efectul va fi unul bun pentru echipă, pentru că de data asta o să avem linişte. Dacă dumnealui ar fi vîndut clubul, plecam şi eu! Aşa era corect, el m-a adus, sîntem o echipă!
- Nu au venit cam tîrziu Joao Paulo şi Matos?
- Ei figurau pe o listă pe care am înmînat-o conducerii. Era bine să fi venit mai devreme, dar asta e! Am profitat de situaţia dificilă prin care trece Leiria şi l-am luat pe Joao Paulo, mai ales că Salou ne-a salutat din mers (Rîde). Să ştiţi că şi ghanezul e jucător bun, chiar dacă voi, ziariştii, aţi remarcat că n-a mai marcat demult. Eu l-am văzut, îi ştiu calităţile.
- Nu vă temeţi că din cauza concurenţei jucătorii or să devină botoşi, cum le ziceaţi la Dinamo?
- Păi, n-au timp să fie botoşi, că jucăm miercuri-sîmbătă şi au şansa să evolueze toţi. Vor fi accidentări, cartonaşe, plus că eu o să schimb echipa în funcţie de adversar, de formă, modificăm şi strategia în deplasare faţă de jocurile de acasă.
- Steaua şi CFR Cluj se tot înţeapă pe subiectul luptei pentru titlu. E Rapid marginalizată?
- Am văzut că ei se ceartă, asta e bine pentru noi! Nu sînt de acord nici cu clasamentul lui Gigi Becali, cu Steaua campioană şi Rapid pe doi. Poziţia secundă nu ne mulţumeşte! Eu zic: locul 1 Rapid şi restul nu contează! Sîntem pregătiţi şi concentraţi să facem 45 de puncte, adică maximum!
"Despo, nu două luni!"
Rednic nu e de acord cu Ranko Despotovici, sîrbul anunţînd în Gazetă că are nevoie de două luni pentru acomodare. "Cît?! Păi, se termină campionatul pînă atunci! Nu, eu îl susţin, l-am văzut că e din ce în ce mai preocupat la antrenamente şi cred că o să ajungă mai devreme în forma maximă", a reacţionat Rednic.
Moslem, la Pro Rapid
Egipteanul Ahmed Abou Moslem a ajuns şi el în Bucureşti, dar n-a fost prezentat deoarece nu semnase contractul pînă aseară. Fundaşul stînga de 26 de ani de la Strasbourg a vizitat stadionul şi după aceea a mers la Pro Rapid. "E aici, cu noi, l-am chemat şi pe domnul Copos, ca să rezolvăm contractul lui. E înlocuitorul perfect pentru Bozovici, e internaţional egiptean, un jucător foarte bun", a zis Rednic.
RAPID - U CLUJ
Stadion "Valentin Stănescu" / azi, ora 18:30 / Naţional TV
Rapid
1. D. COMAN - 21. SĂPUNARU, 24. MAFTEI, 23. M. CONSTANTIN, 5. I. STANCU - 10. E. DICĂ, 15. LAZĂR, 19. PANCU, 7. CESINHA - 11. BOYA, 20. BURDUJAN
Antrenor: Mircea Rednic
Rezerve: 99. Andrade, 4. Leonard, 8. Grigorie, 9. Despotovici, 16. Herea, 18. N. Grigore, 22. Griffiths
Absenţi: Bozovici, Perjă (accidentaţi)
U Cluj
33. MERLIER - 6. S. RĂDOI, 4. ASTORGA, 27. BILICA, 19. G. COMAN - 17. BOUDARENE, 22. BUNDEA - 23. SILVĂŞAN, 10. D. GOGA, 21. BAYANO - 11. CL. RĂDUCANU
Antrenor: Alpar Meszaros
Rezerve: 1. C. Moldovan, 8. R. Sabo, 9. N. Jovanovici, 18. Unguruşan, 20. A. Savu, 30. Şoltuz, 78. Budean
Absenţi: Dancia, Cordoş, M. Jovanovici (accidentaţi), Buş, Suller, Soporan (neconvocaţi)
Arbitru: R. Dumitru (Braşov). Asistenţi: Cr. Nica, Ed. Crîngaşu (ambii din Ploieşti)
Bilete: 10 lei - peluza a II-a, 15 lei - tribuna a II-a, 30 lei - tribuna I
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}