Tehnicianul dinamovist Florin Bratu, 38 de ani, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre duelul cu Hermannstadt de sâmbătă, dar și despre ultimele mișcări de trupe din "Ștefan cel Mare".
"Am încercat să remediem problemele din acest start de sezon. Am încercat să nu mai primim gol în începuturile de meciuri, așa cum s-a întâmplat cu Steaua și la Mediaș. Acum avem alt tip de problemă: am primit 3 goluri în 12 minute, ceea ce este foarte foarte mult. Încercăm să remediem aceste probleme prin exerciții și discuții individuale.
Avem cea mai tânără linie de apărare din prima ligă, dar acest lucru nu trebuie să fie o scuză și încercăm să rezolvăm din greșelile pe care le-am făcut", crede Bratu.
"Pe Nistor l-am simțit dinamovist"
Antrenorul a dat asigurări că mijlocașul Dan Nistor, 30 de ani, va rămâne la Dinamo, în ciuda ofertei extrem de consistente venite din partea lui Gigi Becali.
"Din punctul meu de vedere, Nistor este căpitanul echipei, cel mai important jucător al nostru și așa trebuie să fie și în continuare. Mă bazez pe el și pe calitățile lui, e un lider. A avut o perioadă mai agitată, dar l-am văzut mai motivat și mai concentrat să tragă echipa după el și să avem rezultate împreună.
Pe Nistor l-am simțit dinamovist. Îl văd într-o dispoziție bună, ceea ce înseamnă că e bucuros. Le mulțumim suporterilor că s-au gândit la Dan Nistor, dar nu cred că e cazul să se facă o chetă. Trebuie să ne mobilizăm noi, așa cum suntem, pentru a se rezolva aceste discuții", a mai declarat Bratu.
Anunță transferuri
"A plecat un singur jucător, May Mahlangu, cu acordul meu. Vor mai veni ceva jucători în zilele următoare. Avem nevoie de experiență, de o îmbunătățire a acestui grup tânăr. Putem forma o echipă competitivă, pe lângă acești jucători tineri pe care îi avem acum.
Dacă vor veni jucători la Dinamo, vor veni jucători pregătiți, gata pentru a intra în echipă. Îmi place agitația, nu e nicio problemă. E foarte bine că se întâmplă acest lucru. Vor veni jucători cu experiență, care să aducă un plus în cadrul echipei noastre. Am mai vorbit cu patronul. A fost stabilitate financiară și este în continuare. E posibil să vină un atacant străin".
Bratu despre...
...posibila plecare a lui Axente: "Toată lumea din club l-a dorit pe Axente. Avem meci cu Hermannstadt mâine, nu pleacă nimeni de la Dinamo!"
...meciul cu Hermannstadt: "Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă care același parcurs ca noi. Alexandru Pelici e un antrenor bun, cu experiență, s-au făcut transferuri interesante acolo. Trebuie să dovedim atitudine și să fim pregătiți mental la ora meciului. Dacă mâine vom câștiga, ne vom menține în plutonul fruntaș, nu vrem să pierdem contactul cu prima parte a clasamentului"
...transferul lui Zlatinski la FCSB: "A spus cineva de la Dinamo că îl vrea pe Zlatinski? Nu a spus nimeni că și-l dorește, nu a fost pe lista noastră"
"Nu poți mulțumi pe toată lumea"
Despre duelul cu Hermannstadt a vorbit și Sergiu Hanca, cel care nu a jucat niciun minut în ultimele două meciuri, cu Viitorul 1-0, și cu CFR Cluj, 1-3. Acesta a comentat plecarea lui May Mahlangu, dar și posibilul transfer al lui Nistor la FCSB.
"Suntem în continuare la fel de uniți și motivați. În locul lui Mahlangu va intra un jucător care va evolua la fel de bine. Nistor e în regulă, e același Nistor de când îl știu. E concentrat, motivat și sunt sigur că mâine va face un meci bun. E un jucător important, e cu noi, aici, și asta înseamnă că nu își dorește să plece.
Am fost motivat din prima zi în care am semnat cu această echipă. Sunt momente și momente, dar eu încerc să dau totul la fiecare meci. Nu poți mulțumi pe toată lumea și cred că cel mai important e să mă antrenez, să fiu sănătos și să-mi ajut echipa.
Mă gândesc doar la meciul cu Hermannstadt, sper să luăm cele 3 puncte. E o echipă imprevizibilă, am analizat-o foarte bine. Repet, am fost foarte concentrați, atenți la indicațiile lui Mister. Vom pune asta în practică și vom câștiga cele 3 puncte!", a declarat Hanca, la conferința de presă de azi.
"Înfrângerea CFR-ului cu Dudelange (n.r. 0-2) a fost surprinzătoare. Nu mă așteptam să piardă în Luxemburg. Am văzut meciul celor de la FCSB (1-3 cu Rapid Viena), cred că pot întoarce rezultatul și se pot califica. Eu cred că o calificare este binevenită, atât timp cât o echipă românească face cinste fotbalului peste hotare"
Sergiu Hanca, Dinamo"Ne concentrăm pe fiecare meci în parte și vrem să obținem mereu maximum. Trebuie să ducem Dinamo acolo unde îi este locul, dar nu ne gândim la campionat. Bratu ne antrenează foarte bine, avem o stare de spirit foarte bună"
Ricardo Grigore, Dinamo (foto jos)
{{text}}